Citește articolul Povestea noastră de iubire a început aici

Scris de: -Cont_sters
Vizualizări: 730
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/1036-povestea-noastra-de-iubire-a-inceput-aici]Povestea noastră de iubire a început aici[/url]
Dragilor, ceea ce urmează să scriu este o poveste adevărată de dragoste care a început pe acest site. Nu este altceva decât povestea mea și a celui care se ascunde sub numele de Adaos. O poveste atipică, originală, dar din care poate veți avea și voi de învățat. De aceea am ales să o împărtășesc.
Dar, mai bine, haideți să vă povestesc, în cazul în care v-am stârnit curiozitatea. Am intrat pe acest site la invitația lui Ilie Bandiul, și, ca una care obişnuiesc să mai scriu postări creștine, mi s-a părut o idee bună să împărtășesc și cu alții din articolele mele. Dacă la început am fost încântată de idee, mai târziu mi-am dat seama că majoritatea celor de aici aveau alte interese, și în afară de jocul Trivia ce mi se părea oarecum interactiv pe atunci și de niște postări publicate, destul de puțini erau interesați de viața spirituală, cât mai mult de a-și face prieteni în ce privește sexul opus. Și, pentru că mi s-a părut dezamăgitor, m-am retras pentru câteva luni. Când am revenit, într-o seară, am mai intrat pe site, și în timp ce jucam și pe Trivia, s-a întâmplat ca cineva să mă facă atentă asupra unei setări în ce privește profilul meu... juca și el acolo. După vreo două săptămâni aceeași persoană m-a abordat din nou și am avut o discuție interesantă, pornind de la o excursie ce o avusese recent în Israel, ba chiar m-a și mirat puțin, pentru că era total diferit de cei care în mod obișnuit „s-ar fi băgat în vorbă”... (Și, apropo, băieților, să știți că o fată nu va fi impresionată de vorbele vostre sau de faptul că îi spuneți cât de minunată este ea înainte să o cunoașteți cu adevărat. Și, nici nu recomand să intrați în vorbă cu o fată doar de dragul de a vorbi cu cineva, pentru că atât voi, cât și fata va rămâne cu gustul amar al dezamăgirii în cazul în care nu aveți intenții serioase, și mă refer la căsătorie). Acest lucru vi-l pot spune din experiență, iar o fată cu principii nu va ceda ușor vorbelor sau faptului că vreți voi să o cunoașteți. Învățați să aveți voi înșivă principii spirituale, luați-vă drept ghid Biblia, și atunci, fata de care voi vreți să vă apropiați, va simți acest lucru și va fi cu atât mai interesată să vă cunoască.
Vreau să vă spun că m-au mai abordat și alți băieți înainte, dar nu prea dat atenție, deoarece încă din primele cuvinte era ușor să îmi dau seama că singurul lor interes era să își facă o prietenă sau urmăreau o prietenie ce nu mi-aş fi dorit. Nu mi se părea serios din partea unui băiat să mă abordeze în acest fel când nici nu mă cunoaște. Și nici nu eram prea deschisă în a-mi face un prieten în mediul virtual, știind că acest lucru poate fi în oarecare măsură periculos. (Fetelor, fiți și voi atente în privința la ceea ce expuneți, la poze, la ceea ce doriți să exprimați. S-ar putea ca prea mult exterior să atragă un băiat interesat doar de înfățișare. Învățați, cultivați-vă să aveți discuții inteligente și nu vă lăsați seduse de un compliment ieftin.)
Astfel, începând de atunci, între noi a apărut o oarecare apropiere, deși nu ne văzusem și nici măcar pe FB nu eram prieteni (apropo... celor care cer imediat adresa de FB, nu vă mai grăbiți!), dar am devenit după vreo două luni de-abia, timp în care am discutat doar pe acest site fără să avem vreo idee despre cum arată celălalt, în afară de poza de profil. Cumva mi se părea genul de persoană serioasă și sinceră, şi chiar faptul că era activ la jocul creştin mă determinase să nu închei conversaţia aşa uşor, dar asta nu conta cât faptul de a descoperi un suflet bun și cu dorința de a se apropia de Dumnezeu. Trecând dincolo de sfera acestui site, am continuat relația noastră de prietenie și în mediul virtual, la ideea lui de a avea un program zilnic de citire a Cuvântului lui Dumnezeu, stabilit de noi mai dinainte, pentru fiecare zi, și apoi ne scriam pe baza a ceea ce am înțeles sau ce nelămuriri aveam din acel Cuvânt. Faptul că El avea cunoștințe mai vaste în acest domeniu m-a ajutat și pe mine să înțeleg mai bine Cuvântul. Cu ajutorul Domnului așa a trecut un an în care am reușit să parcurgem Biblia împreună, la distanță. Iar acest lucru ne-a apropiat mult spiritual. Dar, să revin puțin, după câteva luni de la prima convorbire ne-am văzut pentru prima dată și față în față, dat fiind faptul că ne despart mai bine de 500 km. Până în acest timp nu am discutat lucruri sentimentale, nici nu mi-a spus cuvinte dulci sau lucruri de genul... așa a fost relația noastră, dar faptul că am lăsat lucrurile încet, ne-a adus bucurii mai mari ulterior.
După prima întâlnire, în care ne simțeam precum doi prieteni vechi, și am încercat să nu îmi fac iluzii, el și-a manifestat dorința de a merge mai departe în acestă prietenie într-o relație serioasă... Mi-a luat ceva timp apoi, timp în care am cam avut de luptat cu mine în multe privințe. Ne-am mai revăzut și în anul următor, am primit și prima declarație inscripționată ce avea să-mi atingă sufletul. A fost foarte emoționant pentru mine, și era urmată de un inel, pe care aveam să-l accept mai târziu, într-un cadru romantic și natural... (Încă o parateză, nu mai folosiți atât de repede cuvântul „te iubesc”... Eu așa m-am bucurat că nu s-a grăbit să îmi spună decât atunci când eram aproape convinsă că el este alesul inimii mele.)
Și, ca să scurtez povestea, care ar avea o mie și una de detalii, vreau să vă spun că anul acesta, adică peste doar 2 luni, ne vom căsători. Timpul și distanța nu pot împiedica ceea ce Dumnezeu hotărăște. Pare un vis, un viitor plin de provocări ne stă înainte, dar ne încredem în ajutorul pe care El ni-l va da, de a fi ceea ce El dorește să fim în acestă lume ca și familie. Cam așa a început povestea noastră de iubire, scrisă de Domnul Dumnezeu mai dinainte, dar materializată în acest timp... Noi nu am mai activat pe acest site de o lungă bucată de timp, dar sper să mai revin uneori cu articole pe care obișnuiesc să le mai postez.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă şi călăuzirea Sa. Mulțumesc, Ilie Bandiul, pentru că Dumnezeu te-a folosit fără să știi, ca să ajung aici, și vă mulțumesc și vouă, dragi tineri, că ați citit aceste rânduri. Sper ca să vă fie de folos și fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare cu ceea ce știe că aveți nevoie, acest lucru însemnând fie un partener de viață, fie un timp mai aprofundat al cunoașterii Sale. Slăvit și binecuvântat să fie Domnul, care „a făcut mari lucruri pentru noi, și de aceea suntem plini de bucurie.”
SMS
Nota: 10
Puncte: 70
Voturi 7
Daca notezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 10 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
8 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Comentarii 5
Daca comentezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 10 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog | categoria Diverse >> Citește articolul Povestea noastră de iubire a început aici | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~