Citește articolul Chemare la pocainta pt pocaiti

Scris de: -Aysha
Vizualizări: 340
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/473-chemare-la-pocainta-pt-pocaiti]Chemare la pocainta pt pocaiti[/url]
Chemare la pocainta pentru pocaiti

Mai jos aveti traducerea unei predici a lui John Mulinde din Uganda in care vorbeste despre o intalnire soc cu Dumnezeu in care acesta din urma i-a spus ca desi era un lucrator respectat cu rezultate remarcabile in lucrare inclusiv semne si minuni, nu ar fi fost rapit daca Isus ar fi venit dupa Mireasa Lui in acel moment. Va recomand sa o cititi pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de mesajul acesta, va indemn sa distribuiti pagina la prieteni, rude, vecini, la toti pocaitii pe care ii cunoasteti, e un mesaj vital, e o chestie de viata si de moarte, un mesaj care poate salva oameni de la iad, si aici ma refer la pocaiti. AICI aveti documentul Pdf cu intreaga traducere pe care il puteti descarca, iar la finalul textului puteti gasi si video-ul in engleza.

Mike Bickle: El e din Kampala, din Uganda, în Africa, și înainte ca el să vă spună povestea pe care l-am rugat să vi-o spună – pentru că unii dintre voi nu veți ști ce se întâmpla în Uganda la vremea în care el a fost vizitat de Domnul… Domnul a venit la el. Chiar am avut șansa să fiu în Uganda la acea vreme și era o zonă de război acolo, era ca niște câmpuri de ucidere – o parte din ceea ce se întâmpla – devastare mai presus de tot ce vă puteți imagina. Iar el era cunoscut ca fiind unul dintre oamenii cei mai dedicați și abandonați lui Dumnezeu. Dar Domnul i-a zis: „John, noi nu împărtășim chiar aceeași părere. Asta e ceea ce cred oamenii despre tine. Și te iubesc și văd sinceritatea ta, dar tu nu ești atât de mult în acord cu Mine precum crezi. Chiar dacă ești înconjurat din toate părțile de devastare și de situații disperate, există mai mult din ceea ce Eu vreau să îți spun ție și ce vreau să spun prin tine.” Apoi Domnu i-a vorbit în timpul acestei vizitări și i-a spus: „Ziua Domnului este aproape. Sunt pe cale să zgudui națiunile în așa fel, încât până și cei care cred că Dumnezeu e pe cale să zguduie națiunile, nu înțeleg cu adevărat acest lucru.”

Vreau ca el să detalieze acest lucru, ca frica Domnului să vină peste noi. Noi credem asta, că urmează o mare trezire și o mare zguduire, dar felul în care Dumnezeu i-a spus lui acest lucru este mai puternic și mai urgent decât felul în care cred eu că înțelegem noi. Așa că vreau să accentueze și acest lucru. Tată, îți mulțumesc pentru slujitorul Tău, îți mulțumesc pentru felul în care, în dragostea Ta, i-ai devastat inima, pentru că L-ai iubit, prin cuvintele pe care i le-ai dat în cele două sau trei ocazii. Și îți cer, Tată, ca mila pe care i-ai dat-o lui John, să ne-o dai și nouă prin cuvintele lui. Îți cerem acea măsură deplină pe care i-ai dat-o lui. Fiindcă, Doamne, vrem ceva mai mult, vrem să mergem dincolo. Tu ne iubești și noi suntem sinceri. Vrem să-L cunoaștem mai mult pe Domnul. Așa că îți cerem, fiindcă ne iubești, nu ne menaja nici acum. În Numele lui Isus. Amin.

*

John Mulinde: Mulțumesc, pastore Mike. Salutări în Numele lui Isus. Eu provin din Africa. Îmi place să vă aud vocile. Aleluia! Amin. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea aceasta, după cum a explicat pastorul Mike Bickle, nu a fost planificată. Dar a trebuit să spun: Dacă aceasta e dorința Lui, facă-se voia Lui! Aș vrea să vă rog ca toți să avem un moment în care să vorbim cu El, Mântuitorul nostru personal. Voiam doar să vă spun să vă simțiți liberi să vă ridicați mâna și să o puneți în mâna lui Isus Cristos. Închideți-vă ochii și vorbiți cu El și spuneți-I: „Te rog, Doamne, vorbește-mi într-un fel în care duhul meu să poată primi, într-un fel în care să pot absorbi și să aduc roade.” Vorbește cu El, gândindu-te că El e Păstorul tău, El e Prietenul tău. Haideți să spunem: „Doamne, sunt aici. Vreau să te întâlnești cu mine și să te întâlnești cu inima mea.”

Tată ceresc, vrem să-ți mulțumim. Știm că Tu lucrezi în fiecare dintre noi și vei aduce la îndeplinire. De aceea ne rugăm – deschide-ne inimile chiar acum. Doamne, îți cerem să te întâlnești cu noi chiar acolo unde suntem, întâlnește-te cu fiecare dintre noi unde se află fiecare, el sau ea, și ne rugăm ca darul revelației, darul înțelepciunii și al priceperii să vină peste fiecare dintre noi. Doamne, Cuvântul Tău să aducă viață și să curgă prin toată ființa noastră. Ne smerim în prezența Ta și spunem: Doamne, facă-Se voia Ta! Cerem acest lucru în Numele lui Isus. Amin!

Voi începe prin a vă descrie puțin contextul. Eu vin din Uganda. Uganda se află în Africa, Africa de Est, între Kenya și Kongo. Kenya e la est, Kongo la vest, Sudan la nord, iar Tanzania la sud. Națiunea noastră a trecut prin multă agitație și dezordine în ultimii câțiva ani, cel puțin de la independență încoace. Am câștigat independența în 1962 și până în 1966, a avut loc o răsturnare rapidă a guvernului, ceea ce a condus la alte lucruri. Apoi a venit Idi Amin în 1971 și a fost unul dintre cei mai mari lideri dictatori și tirani din Africa. Apoi în 1979 am avut un alt lider, pe nume Milton Obote. El a condus în timpul unui război civil care se desfășura în țară. Idi Amin avea camere de tortură, îi lua pe toți cei care erau educați, bogați și renumiți și a încercat să ucidă pe toată lumea. Așa că cei care au supraviețuit, au trebuit să fugă din țară. Dar când a venit Milton Obote a fost o insurecție, a fost o răscoală populară împotriva lui, așa că el a încercat ceea ce se numea o politică de „năpăstuire”, ceea ce însemna uciderea unei populații dintr-o anumită zonă, golirea acesteia și aducerea altor oameni care să o ocupe. Așa că a fost mult sânge, multă vărsare de sânge în țară. Oamenii erau mutați în lagăre în interiorul propriei lor țări. A fost multă durere și suferință. Eu am crescut sub acești doi lideri. Îmi amintesc când Idi Amin a venit la putere – încă îmi aduc aminte de acea zi – era în 1971, iar eu aveam doar 9 ani. Așa că de-a lungul acelor ani – opt ani de domniei ai lui – eu eram în perioada de adolescență. El a fost răsturnat de la putere în 1979, iar în 1980, a venit la putere Milton Obote și a început războiul civil care a continuat în următorii cinci ani. Așa că în toată perioada adolescenței mele, acesta a fost tipul de împrejurări în care creșteam. Mai târziu, Milton Obote a fost răsturnat de la putere, iar apoi am avut un guvern care a început să aducă vindecare țării. Și în acel timp, tocmai intrasem în slujire. Slujeam ca evanghelist într-o lucrare și am fost desemnat să plec într-o zonă numită Luwero Triangle. Era o combinație de trei mari districte unde se desfășurase războiul. Și în acea perioadă, în timp ce slujeam, erau schelete, cranii și oase, oase de om peste tot. În unele locuri erau îngrămădite pe marginea drumului ca pentru o expoziție, iar în alte locuri, când intrai în junglă sau printre tufișuri, te împiedicai pur și simplu de oase, oase și oase. Locul pe care l-am folosit ca biserică era un cămin cultural neterminat și pentru a-l folosi trebuia să cărăm în jur de 80 de cranii, cranii de om, să le mutăm și să le punem într-o cameră, iar oasele le-am pus într-o altă cameră, ca să putem să evacuăm sala. Iar apoi am folosit locul ca biserică. Acesta a fost genul de context în care slujeam noi.

Dar aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de import-export – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.” Dar eu nu cunoșteam conceptul credinței. Voi reveni la aceasta mai târziu.

Eu păstoream această biserică – era o biserică nouă pe care tocmai o începusem și am rămas acolo ca păstor în jur de opt luni. Îi iubeam pe oamenii de acolo. Era o adunare mică de aproximativ patruzeci de oameni. Trebuia să facem rost de o nouă fâșie de teren, să găsim piloni și să facem un adăpost și făceam totul împreună cu ei. Mi-a plăcut foarte mult. Deveneam atât de atașat de fiecare dintre ei. Și într-o noapte, în timp ce dormeam, am avut un vis. Iar acest vis a revenit pentru a doua oară și pentru a treia oară. Iar în acel vis, cineva îmi spunea: „Trebuie să te întorci.” Era în afara orașului nostru, Kampala. Iar el a spus: „Trebuie să te întorci în Kampala, fiindcă Domnul va lucra pentru tine.” Iar prima dată când am avut acel vis, m-am trezit și am simțit că acesta nu poate fi Dumnezeu. El mă adusese aici. Tocmai începusem această lucrare și credeam că voi dezvolta această lucrare, iar biserica va crește. Luasem un angajament și trebuia să fiu aici. Dar visul a venit din nou a doua oară, iar apoi a treia oară. Era o noapte de sâmbătă. Așa că duminică dimineața am mers la biserică și un frate din biserica de unde am fost trimis în acel loc, vine în vizită. Și se roagă cu noi, luăm prânzul cu el, iar el spune: „John, am avut un vis. Și l-am spus unui păstor, iar el mi-a zis să vin și să ți-l spun ție. Dar te rog, nu mă înțelege greșit. Nu e dorința mea, doar vreau să-ți spun ce am primit.” I-am zis: „Spune-mi.”

El a zis: „Am avut un vis și cineva îmi spunea: Te rog, nu mă înțelege greșit. E doar…” Eu am spus: „Știu, înțeleg ce spui. Am avut și eu un vis asemănător.”

I-am spus despre visul meu, iar apoi am mers împreună în Kampala și i-am spus și păstorului nostru și am zis: „Pastore, dă-ne trei luni, ca să-i pregătim pe oameni și să predăm ștafeta.” Ceea ce a și făcut. Dar când am mers înapoi la Kampala, Domnul mi-a vorbit din nou într-un vis și a spus: „Când mergi la Kampala, nu deveni ocupat. Vreau să petreci timp în Cuvânt, citind Biblia, în rugăciune și în închinare. Asta e tot ce vreau să faci. Nici măcar să nu înveți, să nu predici și să nu te devii ocupat cu alte lucruri.” Am spus: „Bine, Doamne.” I-am spus pastorului. Și de multe ori a acceptat, dar de multe ori uita și îmi spunea: „John, mergem împreună să facem evanghelizare.” Iar eu îi spuneam: „Pastore, adu-ți aminte, Domnul a spus asta.” Și el zicea: „Ok, atunci poți să rămâi și să conduci serviciile în timp ce noi suntem plecați.” Și eu ziceam: „Dar Domnul mi-a spus nici măcar să nu predic.”

Uneori aveam neînțelegeri precum acestea. Dar el era un om bun. Este un om bun. Așa că „m-a închiriat” pe timpul turneelor.

Și Domnul mi-a zis: „Voi aduce oameni în jurul tău. Ia-i, iubește-i și dă-le tot ce urmează să te învăț. Fiindcă te pregătesc pentru o mare lucrare pe care o am pentru tine.”

Nu știam la acea vreme ce fel de lucrare urma să fie aceasta. Credeam că avea să fie o sarcină, să merg, să fac, să duc la bun-sfârșit și să vin înapoi. Nu mă gândeam că mă pregătea pentru lucrarea la care mă chema. A adus în jurul meu opt oameni și am început să ne rugăm. Nu făceam nimic altceva, decât ne trezeam dimineața, ne rugam cam două ore, apoi stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, apoi mergeam, luam o pauză de cam două ore, veneam înapoi, stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, petreceam cam trei ore în închinare. Și asta era ziua noastră. Așa făceam de dimineața până seara, până târziu în noapte sau până la miezul nopții și apoi mergeam la culcare. Am făcut asta timp de două luni. Într-o zi, a venit o doamnă la pastorul meu. Ea provenea dintr-un sat din această zonă sfâșiată de război. Și i-a spus pastorului meu: „Am avut o biserică plantată acum un an în zona mea. Trei sute de oameni au fost mântuiți și au devenit parte a bisericii. Dar acum, toți s-au întors în lume și s-au lepădat de credință. Mai este doar pastorul, soția lui și un membru. Trei oameni. Poți să vii și să ne ajuți să plantăm din nou, să restaurăm biserica?”

Și pastorul m-a chemat și mi-a zis: „John, vrei să mergi cu ea și să afli mai exact ce se întâmplă la fața locului?”

Iar eu i-am spus: „Dar pastore, Domnul mi-a spus…”

Iar el a spus: „Ok, ok, ok, o să găsesc pe altcineva care să meargă.”

Dar când am mers la echipa mea, în timp ce mă rugam, Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Pentru asta te-am pregătit până acum. Vreau să mergi înapoi la pastor și să-i spui că tu vei merge.”

Așa că m-am dus înapoi. Nu știam despre ce era vorba. El m-a trimis. Am plecat în acel loc, am ajuns acolo. Era un sat ca oricare altul. Nimic anormal, nimic extraordinar. Însă ce m-a intrigat era faptul acesta: cum poate o biserică să fie începută cu trei sute de oameni și după un an să mai aibă trei oameni rămași?

Iar acești oameni nu emigraseră în altă parte. Ei se aflau tot în acea zonă, doar că se întorseseră în lume. Erau peste tot. Îi puteai găsi în sat. Așa că am mers de jur împrejurul satului. Iar noaptea m-am rugat pe genunchi și am spus: „Doamne, care e lucrul responsabil pentru căderea acestei biserici? Nu are rost să începem o altă biserică, dacă problema nu a fost rezolvată. Ce a determinat această biserică să cadă?”

M-am rugat și după aceea am dormit – dormeam în aceeași cameră cu pastorul. Noaptea am avut o viziune. Și nu voi intra în detaliile acelei viziuni. Dar Domnul mi-a arătat biserica, unde se afla și erau oameni care lăudau pe Domnul, se închinau și se simțeau foarte bine. Apoi am văzut puterile întunericului ridicându-se dintr-o pădure mare, începând să se învârtească ca un vârtej și apoi a venit și a lovit biserica. Și am văzut trupurile oamenilor tăiate, zburând în toate direcțiile. Și Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Puterea, căpetenia care domnește în această zonă este responsabilă pentru ce ai văzut că s-a întâmplat cu biserica.” Biserica nu avea nicio înțelegere asupra puterilor spirituale cu care se lupta. Și nici nu erau înrădăcinați în Cuvânt. Aveau o laudă și închinare minunate, dar nu aveau rădăcinile în Cuvânt și nu au putut sta împotriva puterilor întunericului. Iar Domnul mi-a spus: „Am văzut pe mulți din oamenii Mei lucrând fără rod pe câmp, fiindcă nu se ridică pentru a folosi autoritatea pe care o au pentru a birui puterile întunericului pe teritoriul lor. Eu te-am adus aici. Te voi învăța cum să câștigi teritorii deschise, cum să rupi dominația întunericului, pentru ca Împărăția să poată prospera în regiune. Dar trebuie să te smerești și să înveți pas cu pas.”

M-am trezit și le-am spus prietenilor mei și am început să ne rugăm chiar mai adânc, mai mult, mai concentrat. Dumnezeu a început să ne deschidă ochii, am început să vedem lucruri din domeniul spiritual, am început să vedem puterile întunericului și pe măsură ce aveam de-a face cu ele, am văzut oameni primind vindecare, primind eliberare. L-am văzut marele preot al întunericului care controla puterile întunericului în acea zonă. Domnul ni l-a arătat și am început să-l punem pe altar înaintea Domnului în rugăciune și în aproximativ o săptămână și-a predat viața Domnului Isus. Domnul să fie lăudat!

Iar el s-a deschis ca o cutie a Pandorei, fiindcă el controla atât de multă putere spirituală în regiune. Așa că, atunci când s-a întors la Domnul, a rupt puterea multor vrăjitori și vrăjitoare! Unii dintre ei au trebuit să emigreze și să plece, alții și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Și întreg locul a fost deschis, o nouă biserică a fost plantată și a început cu mai mult de 200 de oameni. Apoi Domnul ne-a trimis în următorul oraș, unde, din nou, am avut o mulțime de experiențe. Nu voi intra în detalii. S-a tras cu arma în noi de la distanță scurtă și Domnul ne-a protejat. Cineva a tras în noi de la mai puțin de 10 metri. Doar între 8-10 metri. A doua zi am fost arestați și duși la poliție și au spus: „Aveți arme”. Și Domnul ne avertizase că urma să fim arestați, așa că eram pregătiți pentru asta. Ne-au închis, am predicat prizonierilor, și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Apoi am ieșit și a venit armata să investigheze și au descoperit gloanțele. Și au spus: „Nu, acesta nu e un glonț tras dinăuntrul casei, a fost tras în casă.” Așa că ne-au eliberat, am predicat Evanghelia, am plantat biserica, iar apoi ne-am mutat în următorul oraș. Trebuia să plantăm trei biserici.

Acum, următorul oraș a fost locul în care lucrurile au început să se miște. Era stilul nostru de a ne face tema dinainte: să ne rugăm mult, să trasăm harta spirituală, să ne confruntăm cu puterile întunericului. Apoi pregăteam cruciada. Și pastorul nostru venea apoi și făcea cruciada împreună cu noi și planta biserica. După cum spuneam, din cauza acestor noi lecții, prin care Domnul ne învăța să ne confruntăm cu puterile care dețineau teritoriile în captivitate, pe măsură ce ne confruntam cu ele, am văzut teritoriile deschise, captivii puși în libertate, am văzut oameni eliberați și vindecați, chiar și fără ca noi să ne rugăm pentru ei. Domnul îi vizita pe oameni acasă la ei noaptea, erau vindecați și veneau dimineața și spuneau: „Vreau să-mi predau viața Domnului.” Și vedeam atât de multe lucruri de genul acesta. Și eram foarte entuziasmat. Oamenii veneau și spuneau: „Știi, am mers la cutare păstor, am mers la cutare cruciadă, am mers și nu am fost vindecat. Dar imediat cum ați venit voi, am fost vindecat.” Ne simțeam așa de bine. Apoi am mers într-un nou loc și ne pregăteam pentru cruciadă. Și am primit o viziune care ne arăta puterile întunericului cu care ne confruntam. Aceasta era una dintre cele mai grave regiuni, fiindcă aici a trebuit să mutăm craniile și scheletele. Auzeam voci vorbind în timpul nopții sau chiar și în sala unde țineam întâlnirile… voci ciudate. Și a trebuit să intrăm în război spiritual, să legăm și să continuăm întâlnirile. Și lucrurile decurgeau minunat. Și apoi am început să… De fiecare dată când ne puneam să ne rugăm, era câte o persoană care spunea: „Am primit acest verset, am primit această viziune. Am primit cuvântul acesta. Am primit asta.” Și de fiecare dată toate acestea ne vorbeau să ne pocăim și să umblăm drept cu Domnul, să renunțăm la ipocrizia noastră, să renunțăm la lipsa noastră de sinceritate. Și eu eram tulburam. Am spus: „Trebuie să fie cineva aici care nu umblă drept, fiindcă Dumnezeu umblă cu noi minunat, merge mai departe și totuși, ne tot aduce acest cuvânt.” Așa că i-am pus pe toți să se așeze – aveam în acea vreme cam 12 oameni – și le-am spus: „Vă rog, fiecare dintre voi să vă cercetați.” Asta a durat cam o săptămână.

Apoi, într-o zi – era o zi de luni – eram plecat în vizită la câțiva noi credincioși. Când m-am întors, una dintre surori m-a sunat și mi-a zis: „John, mă rugam și am avut o viziune. M-am văzut pe mine umblând pe o cărare lungă, dreaptă. Și eram așa de obosită, că voiam să mă întorc înapoi. Apoi am văzut pe cineva îmbrăcat într-o haină albă, strălucitoare. Și el a zis: ” Și i-a dat un plic. Și în viziunea ei, l-a întors și s-a uitat la plic, cum te-ai uita la un nume pe plic. Și în loc de nume erau un verset. Și apoi viziunea s-a sfârșit. A venit și mi-a adus mesajul acesta. Și versetul era din Ieremia, capitolul 7. Aș vrea să-l citim împreună. Ieremia versetul 2 până la 11. Îl voi citi încet și sper să mă urmăriți. Spune:

„Stai la poarta Casei Domnului şi vesteşte acolo următorul mesaj: «Ascultaţi Cuvântul Domnului toţi locuitorii lui Iuda, care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi Domnului. Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în acest loc. Nu vă încredeţi în cuvinte înşelătoare, spunând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Numai dacă vă îndreptaţi căile şi faptele şi dacă vă veţi face dreptate unul altuia, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai atunci vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o strămoşilor voştri din veşnicie în veşnicie. Totuşi voi vă încredeţi în cuvinte înşelătoare care nu vă aduc nici un câştig.

Furaţi şi ucideţi, comiteţi adulter şi juraţi strâmb, ardeţi tămâie lui Baal şi mergeţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi, iar apoi veniţi şi staţi înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ‘Suntem izbăviţi.’ Dar izbăviţi pentru a săvârşi iarăşi aceste urâciuni? A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari în ochii voştri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice Domnul.”

Acuma una este să găsești un pasaj biblic bun și să-l citești și alta e când Domnul îți trimite cuvântul Lui. Am simțit convingerea Duhului foarte intens. Dar spuneam: „Ce am făcut diferit?” Nu am putut găsi niciun lucru pe care-l făcusem în viața mea sau îl permisesem în viața mea care să fie diferit sau contradictioriu cu viața mea normală. Și eram convins că în viața mea normală eu umblam drept cu Domnul. Așa că am chemat echipa și am spus: „Chiar trebuie neapărat să ne ocupăm de lucrul acesta azi. Trebuie să ne cercetăm inimile. Trebuie să ne deschidem și dacă e posibil, să mărturisim unii altora, fiindcă Domnul ne vorbește în mod categoric.” Acum, nu puteam pune lucrările semnelor și minunilor pe care Domnul le făcea prin mâinile noastre și viziunile și revelațiile pe care ni le dădea în concordanță cu genul acesta de cuvânt și mesaj care ne cerea constant să ne pocăim și să ne întoarcem la El. Oarecum nu vedeam cum se leagă. Așa că am folosit un limbaj mai dur decât de obicei și am încercat să clarific lucrurile: „Chiar nu mai putem continua așa, trebuie să reveniți la realitate.” Așa că toată lumea tremura.

Am mers la culcare în noaptea aceea. Obișnuiam să mă trezesc în jurul orei 4 dimineața să mă rog. M-am trezit, am încercat să mă rog și nu am putut să mă rog. Inima mea părea închisă. Era rece, tare și închisă. Nu am putut să scot rugăciunea din inima mea, indiferent cât de mult am încercat. Chiar și stunci când persistam, simțeam că ușa este închisă înaintea mea. Simțeam că există o ușă închisă înaintea mea și nu puteam intra în prezența Domnului. Am încercat să mă închin: nu a funcționat. La ora 5 toată lumea s-a trezit și ne-am adunat împreună. Ei au intrat în închinare, închinare adâncă și intensă. Și eu stăteam acolo rece – nu puteam să mă închin. Nici măcar nu puteam găsi bucurie. Și am fost așa pentru următoarele două ore. Ei nu păreau să aibă vreo problemă. Dar eu aveam o problemă. Când s-a terminat, mă gândeam: „Oare Dumneeu mă dă afară din prezența Lui? Ce înseamnă asta?”

Am sunat-o pe sora care îmi adusese pasajul biblic și i-am spus: „Uite, de când mi-ai adus pasajul, nu am mai avut pace și acum nu mă pot ruga. Poți să-mi explici mai mult despre cum ai primit pasajul acela?” Dar nu avea nimic mai mult de explicat. Așa că i-am lăsat pe ei să pregătească micul dejun. Am plecat și am încercat să mă plimb și să mă rog, am încercat totul. M-am întors și nu am primit nimic. Așa că am luat micul-dejun și apoi trebuia să mergem să predicăm Evanghelia din casă în casă. Le-am spus: „Mergeți voi, eu voi rămâne.” În mod normal, eu conduceam echipa, dar am rămas în urmă. Și am spus: „Mergeți voi. Astăzi eu voi fi cel care rămâne în urmă să mă rog.” Așa că am rămas, chipurile ca să mă rog, deși nu mă puteam ruga. Așa că, după ce au plecat, mi-am luat Bibliile – patru-cinci Biblii diferite – și dicționarul de termeni și am stat pe veranda unei case care era foarte aproape de a noastră. Și am stat acolo și am început să spun: „Doamne, sunt flămând după Tine. Te rog, lasă-Mă să mă conectez cu Tine. Primește-mă la Tine. De ce mă lepezi? Care e problema? Am făcut ceva greșit? Nu mă pot gândi la nimic. Nu înțeleg ce s-a întâmplat greșit. Te rog.”

Și Îl imploram așa, apoi deodată, s-a întâmplat ceva. Ceva a venit peste mine și întreg corpul meu a început să se înfioare. Am simțit ca și cum cineva a venit și a stat la stânga mea. Îi puteam simți hainele atingându-se de mine. Dar nu era nimeni. Apoi o constrângere puternică a venit peste inima mea de a-mi deschide Biblia. Era ceva de genul: „Repede! Trebuie să-ți deschizi Biblia acum la cartea Romani, capitolul 1.”

Și vreau să vă împărtășesc cât de clar pot. Dar nu pot descrie, pentru că era ca și cum cineva era acolo și spunea: „Vrei să poți înțelege? Deschide-ți Biblia. Fă-o acuma!” Și mi-am deschis Biblia la Romani capitolul 1, versetul 18, unde spune:

„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc.”

Acuma eu eram complet confuz și ziceam: „Doamne, mie îmi spui toate astea? Sau îmi dai un mesaj de predicat? Ce e asta?” Am simțit ca era ceva foarte serios în legătură cu aceste lucruri și Dumnezeu încerca serios să comunice aceste lucruri, dar cui încerca să i le comunice? „Încerci să mi le spui mie sau îmi dai ceva ce trebuie să dau mai departe sau să predic?”

Mai întâi, permiteți-mi să vă spun că în vremea aceea începusem această biserică, dar oamenii din sat erau foarte, foarte blasfemiatori. Predicam constant Evanghelia. Mergeam în fiecare zi la ei, dar ei ne insultau, luau numele lui Dumnezeu și îl foloseau împreună cu cuvinte inutile. Mergeam în aer deschis, la întâlniri unde luam cu noi o tobă și cântam. Și oamenii se adunau în jurul nostru ca pentru a asculta. Dar aruncau insulte împotriva Numelui Domnului și ne ridiculizau. Așa că era foarte greu să ieșim afară, dar mergeam prin credință și spuneam: „Doamne, noi mergem.” Omenește vorbind, am fi ales să rămânem acasă. Așa că atunci când a venit acest cuvânt, mă gândeam: „Ok, Doamne, îmi dai un cuvânt pe care să i-l spun lor? Ce încerci să faci?” Dar adânc înlăuntrul meu, conștiința îmi spunea: „Cuvântul e pentru tine. Pentru tine, personal.”

Dar am spus: „Doamne, dacă mie îmi vorbești, fă-mă să înțeleg. Clarifică-mi.” Și din nou a venit acel val peste mine și am știut: „Deschide-ți Biblia, capitolul 1, versetul 28 până la 32.” Și pasajul spune așa:

“Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.”

Acuma, uitați ce mi s-a întâmplat. Mă uitam pe lista aceea și nu puteam spune că niciunul din acele lucruri nu exista în viața mea. Puteam identifica câteva lucruri: „Ok, știu că asta, asta, asta este viața mea.” Dar apoi spuneam: „Dar în fiecare zi, înainte să merg la culcare, mă pun pe genunchi și mărturisesc aceste păcate. Le mărturisesc și îți cer să mă ierți. Nu pot crede că tu ești un Dumnezeu care m-ar mustra pentru așa ceva, pentru că Tu spui că dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios ca să ne ierte.” Acum menționez aceste lucruri dar aș vrea să faceți legătura cu alte lucruri pe care le-am menționat mai înainte, când El mi-a spus: „Vreau să trăiești prin credință.” Și voi face această legătură din nou, mai târziu. Dar spuneam: „Doamne, dacă Tu chiar îmi spui mie toate astea, te rog, fii specific. Ce am făcut anormal? Ce am făcut? Poate că nici nu mi-am dat seama.” Puteam simți mânia Domnului. Puteam simți nemulțumirea Domnului. Toată ființa îmi tremura. Dar nu știam pentru ce să mă pocăiesc. Așa că pe când încercam să mă lămuresc, a venit din nou acel val peste mine și mi-a venit în minte un alt pasaj: Romani, capitolul 2, versetul 1 până la 5, care spune:

„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui””.

Trebuie să vă mărturisesc că în acel moment întreaga mea ființă a fost cuprinsă de frică. Am simțit că: „Doamne, oricare ar fi lucrul care nu e în regulă, e grav. Dar nici nu știu ce e. Știu că ești foarte, foarte nemulțumit de mine, dar nu înțeleg.” Am citit mai departe, de la versetul 6:

“Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui: celor ce, prin perseverenţa în fapte bune, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da viaţă veşnică; dar celor ce, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi ascultă de nedreptate, le va da urgie şi mânie. Va fi necaz şi strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, dar va fi glorie, onoare şi pace peste oricine înfăptuieşte binele, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.”

Stăteam acolo și mă gândeam: „Doamne, nu știu ce să fac acuma. Nu știu cum să mă rog. Nu înțeleg ce am făcut. Știu că ceva nu-i în regulă, dar nu știu ce anume.” Și am stat acolo, gândindu-mă: „Mi-aș dori să-mi spui ceva. Mi-aș dori să-mi explici mai clar.” Și în timp ce spuneam asta, acel val a venit peste mine din nou și spunea: Romani capitolul 2, versetul 17 până la 24, care spune:

“Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege? Căci, aşa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“”

Acum, sunt sigur că nu puteți face legătura cu inima mea, ce s-a întâmplat înăuntrul meu când am citit ultima propoziție. V-am spus că oamenii erau blasfemiatori, spuneau lucruri de care te înfiorai, împotriva numelui Domnului. Dar când am citit asta: „Tu, care predici altora, nu poți să-ți predici ție? Tu, care înveți pe alții, nu te poți învăța pe tine însuți? Tu, care spui altora să nu fure, furi? Nu fă asta, și tu o faci?” Și ultimul vers: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat din cauza voastră.“ Și a fost ceva atât de personal, a fost ceva de genul: „Tot ceea ce vezi acolo, tot ceea ce fac ei, ce spun ei împotriva Numelui Domnului este din cauza ta! E din cauza felului în care tu trăiești. E din cauza felului în care umbli, și nu doar asta, ci este scris despre tine.” Simțeam că vreau să zbier din toată ființa. Și îmi venea să plec și să închid Biblia. Și am spus: „Doamne, nu știu ce să fac.” Dar în acel moment, s-a întors echipa de la evanghelizare. Și am sunat-o pe sora care a stârnit toată această situație. I-am spus: „Vino cu mine.” Ea a venit și am coborât pe plantația de banane. I-am spus: „Ajută-mă. De dimineață nu mă mai pot ruga. Când încerc să-L întreb pe Domnul, asta e ceea ce… Adică, El îmi arată că e foarte nemulțumit de Mine. Nici măcar nu știu cum să mă pocăiesc. Nu știu cum să aduc pocăința. Poți să mă ajuți? Vino și roagă-te cu mine.” Ea a spus: „Ok, dar ce ai făcut? Ce a merg greșit?” I-am spus: „Nu știu.” Ea a spus: „Dar cum putem să ne pocăim de ceva ce nu știi?” Eu am spus: „Dar Dumnezeu e foarte nemulțumit de mine.” Apoi a spus: „Spune-mi, cum știi că e nemulțumit? Cum ai aflat? Ce anume s-a întâmplat?” Așa că a trebuit să-i povestesc totul, exact așa cum mi s-a întâmplat. Și în timp ce îi vorbeam ei, am văzut frică venind peste fața ei. Ochii i s-au mărit și tremura. Și pe măsură ce povesteam și am ajuns la ultima propoziție, a țipat și a început să strige către Dumnezeu: „Ai milă de mine, ai milă de mine! Sunt o păcătoasă! Ai milă!” Nu se ruga pentru mine, se ruga pentru ea.

Mai târziu mi-a spus: „Am crezut că încerci să-mi spui mie ceva, dar pe o cale ocolită. Tot ce spuneai îmi străpungea inima. Și mă gândeam că nu puteai să-mi vorbești direct. Așa că m-am gândit că ai încercat să o faci pe ocolite.” Ceea ce nu era adevărat, într-un fel. Dar când a țipat așa, ceva a cedat în inima mea și deodată am simțit că mă puteam ruga. Așa că am intrat în rugăciune și am plâns și m-am pocăit de toate lucrurile care îmi veneau în minte. Am spus: „Doamne, mă pocăiesc de asta, mă pocăiesc de asta.” Și cred că a durat cam o oră. Și apoi am început să simt ceva: Biblia spune că El e drept. Când ne mărturisim păcatele, El e drept ca să ne ierte. Și am început să mulțumesc lui Dumnezeu: „Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc! Mulțumesc!”

Dar nu simțeam pace. Și nu simțeam nimic ridicându-se de peste mine. Nu simțeam că am rezolvat o problemă. Acum dați-mi voie să vă spun ceva. Încercam să mă ocup de o faptă. Iar El încerca să se ocupe de căile mele. El nu se referea la ceva ce am făcut, ci se referea la felul în care umblam. Iar eu credeam că umblarea mea era ok. Așa că El nu încerca să-mi spună: „Ai făcut asta, pocăiește-te de asta.” Să vă dau un exemplu. Saul și David – amândoi aveau același trecut: erau îngrijitori de animale. Amândoi erau chemați să fie împărați și profeți. Amândoi au fost unși de același profet, Samuel. Amândoi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Amândoi și-au mărturisit păcatul. David a fost iertat. Saul a fost respins. Care a fost diferența dintre acești doi bărbați? Dacă te uiți la viața lui Saul, prima dată când Domnul i-a spus prin prooroc: „Pregătește o jertfă. Voi veni mâine să aduc jertfa”, proorocul a amânat puțin, dar din cauza că oamenii se împrăștiau, de dragul oamenilor, Saul și-a îmbărbătat inima și a adus jertfa, deși nu trebuia să facă asta. Și imediat după ce a terminat, a sosit proorocul Samuel. Și i-a spus: „Ce ai făcut? Domnul ar fi întărit împărăția pentru urmașii tăi, dar acum… i-o dă unui al om.” Care a fost problema lui? „Oamenii… se împrăștiau și începeau să mă părăsească. Așa că m-am îmbărbătat și am adus jertfa.” Oamenii. Următoarea dată când Domnul îl trimite într-o misiune e ca să-i ucidă pe amaleciți. Și a mers în misiune. Nu a fost neascultător. Apoi s-a întors. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: „Îmi pare rău că l-am trimis. Îmi pare rău și pentru faptul că l-am făcut împărat. Uite ce a făcut!” Când Samuel vine la Saul, Saul spune: „Am făcut ce mi-a spus Domnul.” Dar Samuel spune: „Dar ce e cu mugetul vitelor și behăitul oilor pe care îl aud?” El zice: „Oh, oamenii… oamenii au vrut să le aducă aici, așa că le-am dat voie.” Samuel zice: „Sunt jertfele mai bune decât ascultarea?” Pentru că aveau de gând să aducă jertfe lui Dumnezeu. Sunt jertfele mai bune decât ascultarea? Ulterior, Saul spune: „Nu i-am dat lui Dumnezeu ce i se cuvenea. Mi-a fost teamă de oameni.” De oameni. Vă dați seama că Saul și-a trăit viața înaintea oamenilor? Făcea lucruri din cauza oamenilor. Și a mărturisit și a spus: „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Am greșit. Te rog, vino cu mine acum ca să mă închin Domnului.” Și Samuel a spus: „Nu voi merge cu tine.” Și Samuel s-a întors să plece, iar Saul l-a apucat de marginea hainei și a rupt-o. Când a rupt-o, Samuel s-a întors și i-a spus: „Exact cum a fost ruptă haina, Împărăția a fost ruptă din mâinile tale.” Ce a spus Saul? A spus: „Hei, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și am păcătuit împotriva ta. Dar! Respectă-mă în fața poporului. Onorează-mă în fața poporului.” Chiar și în acel moment de zdrobire, inima lui era mai preocupată de imaginea lui în fața oamenilor. Samuel a mers cu el, dar din acea zi, nu s-a mai întors. S-a rugat pentru el zilnic, până în ziua în care Dumnezeu i-a zis: „Până când te vei mai ruga pentru omul pe care l-am lepădat?”

Dar David a păcătuit și el. A comis adulter, apoi l-a ucis pe bărbat și a ascuns totul, iar Natan a venit și l-a confruntat. Și David a rostit sentința, spunând: „Omul acela trebuie să moară!” Și Natan spune: „Tu ești omul acela!” Și el spune: „Oh, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu!” Și Natan spune: „Domnul te-a iertat.” Care a fost diferența? Nu a fost atât de mult vorba de actul în sine, ci de felul…

Biblia spune că David avea inima după inima lui Dumnezeu. Căile lui îl urmau pe Domnul. El a căzut cum ar fi putut cădea orice alt om, dar căile lui erau concentrate cu totul înspre Domnul. Asta e o mare diferență. De aceea mă confrunta Domnul. El nu confrunta un act, ci confrunta căile mele. Mă chema să părăsesc căile mele și să merg pe ale Lui. Mă gândeam la noastră, la faptul că vedeam oameni mântuiți, biserici plantate, vedeam oameni vindecați și eliberați… Dar Dumnezeu mi-a spus: „Vreau să renunți la căile tale și să vii pe calea Mea.” Asta înseamnă să trăiești prin credință. Vă aduceți aminte când oamenii i-au spus lui Isus: „Ce să facem ca să împlinim lucrările Domnului?” Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu: să credeți în Cel pe care El L-a trimis.” Când credem în Isus, ce se întâmplă? Credem că viețile noastre sunt inutile, sunt fără speranță, fără sens. Suntem condamnați la moarte. Renunțăm la viața noastră și o dăm Lui, ca să primim viața Lui. Și din acel moment, vorbim ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu. Iar viața pe care o trăiesc nu mai este a mea. Viața pe care o trăiesc este din Cristos. Și o trăiesc în credința în Isus.” Acest lucru îmi cerea Dumnezeu mie să fac: „Nu mai trăi în căile tale omenești. Nu mai trăi prin înțelepciunea ta omenească, prin eforturile tale omenești, prin voința ta omenească. Renunță la toate acestea. Mori față de ele, ca să poți trăi pentru Mine. Îmbracă-te cu viața Mea. Lasă mintea ta să fie convinsă, renunță la viața ta veche, nu mai poți trăi pentru tine însuți.” Știți ce spune Biblia: „Că Duhul Domnului ne strânge: dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit. Și pentru că toți au murit, nu mai pot trăi pentru ei înșiși, ci numai pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.” Și spune: „Acum, oricine e în Isus Cristos, e o nouă făptură. Cele vechi s-au dus. Iată, toate lucrurile s-au făcut noi. Și această nouă identitate este de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El însuși și ne-a dat slujba împăcării. Şi Tatăl era în Isus Hristos, împăcând lumea cu Sine şi ne-a încredinţat cuvintele împăcării. De aceea, noi suntem ambasadorii lui Cristos. Și, ca şi cum Dumnezeu ar implora lumea prin noi, să ne împăcăm cu El.” El mă chema la o schimbare de identitate, să las căile mele omenești, identitatea mea, abilitatea mea, efortul meu, înțelepciunea mea… să pun jos toate aceste lucruri și să vin să iau acea viață care a venit din cer, a venit în lume, a avut o misiune. Nu a venit să facă bani, nu a venit să-Și facă un nume, nu a venit să facă impact prin faima sau prestigiul uman. A venit pentru o misiune. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. El nu L-a trimis în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” El mă chema să trăiesc viața Lui, identitatea Lui, cauza Lui, misiunea Lui. Să renunț la ambițiile mele, la visurile mele, la dorințele mele, la drepturile mele, ca să le pot lua pe ale Lui. Și să pot revendica moștenirea care este în Numele LUI, identitatea care este în Numele Lui. La asta se referea El când zicea: „Credeți în Acela pe care El L-a trimis. Asta este lucrarea Domnului.” Iar eu niciodată nu am făcut legătură între cele două.

Și în acea zi, Domnul mi-a vorbit. În timp ce ne rugam, m-am rugat și am simțit că m-am rugat destul. Și cu siguranță, El mi-a auzit rugăciunea. Deja m-a iertat. Dar nu am simțit pace, nu am simțit eliberare. Simțeam încă aceeași vinovăție asupra mea. Și am spus: „Doamne, dă-mi un cuvânt ca să-mi mângâi inima. Dă-mi un cuvânt care să aducă din nou bucuria în inima mea. Te rog.” Sora mea încă plângea și suferea înaintea lui Dumnezeu. Dar eu simțeam că m-am rugat destul. Și fiindcă nu primeam niciun cuvânt pentru mine, am spus așa: „Hai să fac un lucru. Să pun Biblia așa și o voi deschide oriunde îmi cade privirea. Și cuvântul acela voi considera că e cuvântul Lui pentru mine.” Și aici mi-a căzut privirea, de îndată ce am deschis Bibia. Era în Ieremia, capitolul 6, de la versetul 14, până la 15:

“Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuşi nu este pace!

Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.`”

Acesta e cuvântul pe care l-am primit. Acesta e cuvântul pe care l-am căutat. Acesta e cuvântul pe care mi-a căzut privirea. Am fost atât de frustrat, încât mi-am luat Biblia și am aruncat-o. Și am început să spun: „Doamne, sunt un păcătos mai mare decât pot înțelege. Nici nu știu cum să mă pocăiesc.” Și am început să strig: „Ai milă de mine! Dă-mi harul pocăinței! Dă-mi harul pocăinței!” În timp ce strigam în felul acesta, am simțit prezența lui Dumnezeu venind asupra mea.

Acuma, când ești predicator, există momente în timpul predicii în care simți că prezența Lui vine peste ta. Exact așa m-am simțit. Și am simțit că… ah, El vine la mine! Dar apoi s-a intensificat, s-a intensificat la nivele pe care nu le-am experimentat niciodată înainte. Și curând inima mea a fost plină de teamă. Simțeam ca o pătură grea de tot care vine peste mine. Apoi a început să-mi tremure tot trupul, să transpir. Apoi am simțit cum mi se umflă limba în gură. Nu mai îmi puteam folosi limba ca să vorbesc. Parcă era blocată. Am încercat să-mi mișc trupul. Nu-mi puteam mișca nicio parte din trup. Simțeam că eram înăuntrul trupului meu, dar trupul meu nu mai era al meu. Apoi, dintr-odată, o lumină puternică mi-a lovit ochii. Aveam ochii închiși. Eram pe genunchi, cu capul la pământ, dar o lumină puternică m-a lovit. Și mi-am ridicat ochii să încerc să văd ce era acel lucru. Mi-am deschis ochii, dar nu puteam să mă uit în lumină. Era prea strălucitoare, chiar și când mi-am închis ochii. Mi-a străpuns ochii. Mi-am plecat ochii din nou, tremuram și mă gândeam: „Ce se întâmplă???” Apoi am auzit o voce, adâncă și calmă și mi-a rostit numele de trei ori. Nu puteam să răspund. Nu aveam nicio putere să răspund. Dar înăuntrul meu spuneam: „Sunt aici.” M-a strigat pe nume – John – de trei ori. Și apoi mi-a spus: „Te-am cunoscut înainte de crearea lumii și te-a ales și te-am pus deoparte ca să-mi slujești ca martor în aceste zile din urmă. Dar vreau să-ți spun că dacă aș fi venit azi să-mi iau Mireasa, tu nu ai fi fost parte din ea. Nu te-aș lua.”

Nu pot descrie șocul care a venit peste mine. Cred că eram în așa un șoc, că nici nu am răspuns. M-a lovit. Și a repetat: „Nu te-aș lua. Fiindcă este scris: El se va arăta celor care îl așteaptă. Tu nu-ți trăiești viața ca o așteptare personală după Mine. Tu permiți să vină în viața ta tot felul de gunoaie. Trăiești ca un om căruia nu-i pasă.”

În acel moment, în inima mea – după cum spuneam, nu puteam vorbi cu gura mea – simțeam că nu mi se poate întâmpla mie una ca asta. Mă gândeam: „Am renunțat la slujba mea, ca să-L slujesc pe Domnul, am renunțat la casa mea, pe care mi-o dăruise tatăl meu, fiindcă am vrut să merg pe câmpul de misiune, am renunțat la asta, am renunțat la aia și… acesta nu poate fi Dumnezeu care-mi spune… că nu m-ar lua.” Toată teologia mea și toate învățăturile mele nu putea accepta așa ceva. Și apoi mi-a spus cuvintele Lui, scrise în cartea 1 Corinteni, capitolul 6. Le-a citat și le-am găsit mai târziu. Nici nu îmi puteam aminti locul exact, dar mai apoi le-am găsit în Biblie. Și spune în versetul 9:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Și a continuat, spunându-mi: „Viața ta e atât de plină de mizerie. Tu umbli cu o înfățișare exterioară și acoperi alte lucruri în inima ta. Uiți că Eu sunt Domnul care cercetează inima. Și tu nu ești pregătit. Nu ești pregătit să te întâlnești cu Mine.” Și a început să-mi spună: „Dacă viața ta e plină de astea și astea și astea și astea, atunci ești tu gata de venirea Mea?” Și în timp ce menționa acele lucruri, eu am putut să spun: „Ok, Doamne, ai milă.” Apoi a menționat un lucru pe care inima mea l-a respins, fiindcă, după înțelegerea mea, eu niciodată nu am ajuns la așa ceva. El a spus: „Dacă viața ta e plină de preacurvie…” Oh, nu! Am spus asta în inima mea. Iar vocea s-a oprit. Și preț de o clipă a fost tăcere. Și apoi mi-a zis: „Niciun cuvânt strâmb nu iese din gura Mea. Mă faci mincinos? Dar fiindcă nici măcar nu-ți cunoști propria ta inimă, o să ți-o arat Eu. Adu-ți aminte de locul acesta, de ziua aceasta, de ora aceasta.” Și frate și soră, chiar mi-am adus aminte. Practic m-am văzut pe mine înapoi în acel moment, nu ca o amintire, ci ca o realitate. Am fost înapoi în acel moment. M-am văzut stând în taxi, așteptând ca mașina să se umple și apoi m-am uitat afară la o femeie, cu tot felul de gânduri murdare în imaginația mea. Și în momentul în care acele gânduri au venit din nou în mintea mea, am zis: „Oh, Doamne! Am păcătuit împotriva Ta.”

El a spus: „Nu, nu ai păcătuit. Trăiești în păcat. Tu trăiești în asta. Trăiești de dimineața până seara cu astfel de gânduri. Chiar și noaptea, în patul tău, te dedai la acest păcat. Cunosc fiecare moment din viața ta privată. Cunosc gândurile tale. Nici măcar nu te temi. Chiar și în biserică, când stai în biserică, cineva urcă pe scenă să Îmi slujească și le dezbraci în pielea goală în imaginația ta. Și îți imaginezi tot felul de lucruri. Eu sunt Domnul care cercetează inima. Nu ai citit că chiar acela care se uită la o femeie ca să o poftească a comis deja adulter cu ea?” Și prin fața mea au început să treacă imagini din mintea mea. Și nu era ceva despre care aș fi putut spune: „Doamne, am căzut în păcat, Doamne, am fost slab.” Era stilul meu de viață. Era un mod de viață constant. Eram confortabil cu el. Eram confortabil că nimeni altcineva nu putea vedea. Dar Dumnezeu spunea: „Eu văd. Eu sunt Domnul care cercetează inima.” Mi-a fost așa de rușine. Dar apoi a spus: „Și asta nu-i cel mai rău dintre toate. Încă mai trăiești în astea.” Și a început să-mi prezinte lucruri care apar nesemnificative din punct de vedere uman: invidia, manipularea, vorbirea pe la spate ca tu să apari că ești cel mai bun, tu faci cel mai bine, tu predici mai bine, tu faci mai multe miracole, tu ai mai mare ungere. Și toată manipularea și autopromovarea. Toate dușmăniile pe care le păstrăm în inima noastră atunci când altcineva e promovat sau e reunoscut înaintea noastră. Dar felul în care Domnul mi le-a arătat le făcea să pară atât de mizerabile. Atât de mizerabile! Și am plâns și am plâns și la un moment dat eram așa de absorbit în durerea mea, încât El Și-a ridicat vocea și mi-a zis: „Taci și ascultă!” Și am tăcut. Și a continuat, a continuat, a continuat, descoperind tot mai multe lucruri. Până și lucrurile care păreau mici, în acel moment au apărut atât de putrezite. Și mă simțeam de parcă stăteam în fața scaunului judecății. Totul era scos afară. Și a trebuit să spun: „Oprește-Te! Oprește-Te! Accept totul!” Dar El nu Se oprea. De fapt, la un moment dat, am spus: „Îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare rău!” Și El a spus: „Taci!” Și nu vorbeam tare, vorbeam în inima mea. El mi-a zis: „Taci și ascultă!”

Și pe măsură ce continua, mă gândeam: „Cu siguranță că am fost înșelat! Toată vremea asta credeam că Îi slujesc lui Dumnezeu și eram așa de mizerabil pe dinăuntru. Cu siguranță că am fost înșelat. Diavolul m-a făcut prizonier cu mult timp în urmă.” Și în acel moment, m-am gândit la miracolele la care eram martori. M-am gândit la vindecări. M-am gândit la toate acele lucruri minunate. Și dintr-odată, inima mea s-a prăbușit. M-am gândit: „Diavolul m-a înșelat în așa hal, încât m-a folosit să facă minuni falsificate, să facă lucruri despre care credeam că Dumnezeu le face. Și totuși, în tot acest timp, era diavolul.” Și vocea a tăcut un moment. Și apoi mi-a spus: „De ce îți imaginezi așa ceva?” Și apoi mi-a zis: „Eu nu fac minuni pentru că tu ești vrednic. Fac minuni pentru că Îmi iubesc poporul, înaintea căruia tu stai ca să predici. Dar n-ai citit niciodată că vor veni la Mine în acea zi și vor spune: Și Eu le voi spune: Să nu depinzi de miracole ca să-ți evaluezi vrednicia. Vrednicia ta nu stă în semne și minuni și în slujire. Eu fac minuni pentru că îi iubesc pe oameni. Și Numele Meu nu va fi lăsat niciodată fără o mărturie pe Pământ.” El mi-a zis: „Nu ai citit niciodată că fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu?” Nu e vorba de miracole. E vorba de sfințenia care vine de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus un pasaj din cartea Evrei. După ce tocmai fusesem mântuit, după două zile după ce m-am întors la Dumnezeu, El mi-a dat acest pasaj: Evrei 1:9.

Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.“

Iar eu erau proaspăt creștin și am avut un vis în care cineva îmi spunea: „Acesta este un dar de la Domnul.” Și mi-a dat o bucată de hârtie pe care era acest verset – în vis. Apoi Domnul Mi-a vorbit în acea vizitare și mi-a zis: „Ai început bine. De ce te-ai întors? Ai început cu ochii la Mine, dar pe măsură ce ai devenit mai familiar, ți-ai mutat privirea la oameni. Nu ai mai căutat aprobarea Mea. Ai început să cauți aprobarea oamenilor. Pentru că oamenii nu cunosc secretele inimii tale, ei te tot aprobau și îți arătau cât erau de uimiți de viața ta. Dar ție nu ți-a păsat de Mine. Eu îți cunoșteam inima. Ai început bine. Ce te-a făcut să te întorci? De ce ți-ai luat ochii de la Mine? Vreau să știi că oamenii nu dețin raiul, ci doar Tatăl Meu deține raiul. Iar El va judeca drept ca un Judecător drept. Și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Mi-a dat un pasaj din Apocalipsa 3. În versetul 1 spune:

“,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.

Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”

El mi-a spus: „M-am uitat la tine de la început până la sfârșit și nu am găsit nimic acceptabil înaintea Tatălui Meu. Îți dau un sfat: Pocăiește-te. Uită de tot ce ți se părea valorors. Renunță la visele tale, renunță la drepturile tale, renunță la tot ce ți se pare valoros și caută Fața Mea. Smerește-te. Vino fără nicio pretenție. Vino fără nimic și smerește-te. Îți spun că este vrednic de laudă să moștenești mântuirea, viața veșnică. E de ajuns. E mai presus de orice alt lucru cu care ai putea să o compari.” Mi-a vorbit despre acel om care a găsit o comoară pe câmp și a mers și a vândut totul și a venit și a cumpărat terenul. Și apoi a spus: „La asta te chem. Renunță! Renunță! Renunță la tot ce credeai că e prețios! Și apoi vino, ca să pot avea milă de tine. Dacă te pocăiești cu adevărat, te voi aduce înapoi, te voi restaura și te voi face purtătorul meu de cuvânt.” Iar apoi a spus: „Dar ascultă… Prietenii tăi… Am ceva împotriva fiecăruia dintre ei. Spune-le să se pocăiască.” Apoi a zis: „Du-te și spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd în viața ei.” Și mi-a dat detalii. Apoi a zis: „Du-te spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd.” Nu vreau să fac aceste lucruri publice, pentru că ele aparțin unor persoane specifice, dar mi-a vorbit despre opt parteneri și mi-a dat câte un mesaj pentru fiecare, inclusiv pentru sora care era acolo cu mine. Și m-am întors și i-am chemat pe toți. Era timpul pentru cină. Fuseserăm acolo toată după-amiaza. Ochii îmi erau umflați de la plâns. Toată fața îmi era umflată. I-am chemat pe toți și le-am spus: „Uitați ce mi s-a întâmplat.” Le-am spus totul referitor la mine. Și apoi am început să le vorbesc la fiecare dintre ei și părea că izbucnise iadul. A fost tânguire, tânguire, tânguire…

Au ieșit la iveală secrete despre care ei credeau că nimeni nu mai știe. Și dintr-odată erau confruntați cu probleme despre care credeau că nimeni nu va afla niciodată. Erau ascunse bine înlăuntrul vieților lor și Dumnezeu le-a pus înaintea lor. Nimeni nu a luat cina în acea zi. Nimeni nu a avut poftă să mănânce. Nimeni nu a dormit în acea noapte. În acea noapte părea că lumea devenise prea îngustă, prea mică… căutai un loc în care să te rogi și ziceai: „Nu am pace aici.” Mergeai în alt loc și simțeai: „O, Doamne!” Plângeau tare la un moment dat, altădată gemeau, altădată șopteau. Nimeni nu voia să fie în preajma altcuiva. Dacă cineva venea lângă tine, voiai să pleci de acolo. Simțeai că totul era respingător. Pentru prima dată în viața mea am simțit că nu există nimic pe pământul acesta care să fie demn de atenție. Nimic! Nimic! Și plângeam și ziceam: „Doamne, dacă mi-ai mai da încă o șansă, promit să trăiesc pentru Tine și doar pentru Tine.” Dimineața mi-am luat Bilbia și un mic bidon de apă și am zis: „Mă duc în munți. Dacă vrea cineva să vină cu mine, să vină, dar nu vă așteptați să vă slujesc. Eu o să-L caut pe Domnul pentru mine însumi. Dacă vreți să veniți, mergeți să-L cautați pe Dumnezeu pentru voi înșivă.” Așa că câțiva au venit cu mine. Două persoane au rămas cu o sora a noastră care era bolnavă. Așa că am urcat… era un lanț muntos… am urcat cât de sus am putut și am intrat în junglă. Nici măcar nu știam cine deținea terenul. Și am mers pur și simplu acolo. Ne-am găsit un loc și ne-am așezat acolo. Nu aveam nici acoperiș, nici adăpost. Am început să ne rugăm. De dimineața până seara. Și iarăși de dimineața până seara. Ne adunam numai dimineața și întrebam: „A primit cineva un mesaj de la Dumnezeu?” „Nu.” „Ok. Mergeți înapoi și căutați-L pe Domnul.” Îmi aduc aminte că după două zile de rugăciune non-stop – zi și noapte – eram așa de obosit, eram epuizat. Mi-am pus Biblia ca pernă sub cap ca să dorm și cred că am stat acolo întins timp de cinci minute. Și-i puteam auzi pe ceilalți gemând, alții implorând. Și am zis: „Cine sunt eu să dorm, când alții gem și caută Fața Ta?” A trebuit să mă ridic și să continui să umblu și să zic: „Doamne, ai milă de noi!” În acea zi ne-am adunat toți fără să trebuiască să facem semn nimănui. Ne rugam și a început să plouă. A trebuit să ne ascundem Bibliile și toți plângeam. Plângeam ca niște copii mici, fără cuvinte, numai plâns, plâns, plâns. Și după ce s-a oprit ploaia, Duhul lui Dumnezeu a venit peste noi. Și Domnul a început să vorbească prin unul din noi. Și El se adresa tuturor, dar în același timp se adresa fiecăruia în parte și a vorbit despre lucruri foarte adânci, legate de chemarea și destinul fiecăruia dintre noi, aducându-le aminte oamenilor de lucruri care li s-au întâmplat când încă erau copii micuți. „Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat aceste lucruri. Eu eram. Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat acest lucru. Eu eram.” Și dintr-odată am realizat că probabil am fost mântuiți când eram adulți, dar Dumnezeu ne arăta: „Eu eram cu voi, chiar și atunci când erați copii și creșteați. Aduceți-vă aminte de asta. Eu eram. Aduceți-vă aminte aici. Eu te-am protejat de asta. De ce te-ai întoarce de la Mine?” Și în acea zi, în lacrimi, ne-am rededicat Domnului și am simțit pacea Domnului venind peste noi și bucuria Domnului întorcându-se la noi. Și am început și Îl lăudăm pe Domnul și să strigăm către Domnul și să simțim bucuria Domnului cum ne acoperă. Dar Domnul mi-a vorbit și mi-a zis: „Nu te opri din postit. Stai în starea asta. Urmează să-ți vorbesc despre biserica Mea.”

Cam cinci zile mai târziu – obișnuiam să petrec cam șase ore singur pe plantația de banane – într-una din acele zile – eram singur și era în jur de ora 3 după-amiaza – mă rugam și stăruiam, mai ales în legătură cu viața mea, fiindcă acel șoc era încă în viața mea. Și în timp ce continuam, dintr-odată am simțit că acea prezență a venit din nou peste mine. Așa cum se întâmplase cu o săptămână în urmă. Și am început să tremur. Eram așa de speriat. Fiindcă nu știam la ce să mă aștept. A continuat să crească și să fi din ce în ce mai intensă și continuam să tremur. Curând nu mai puteam să-mi mișc corpul. Nu mai puteam vorbi. Parcă tot trupul îmi era paralizat. De data aceasta nu am văzut lumina. Dar stăteam acolo și tremuram și în duhul meu mă închinam și mă închinam și ziceam: „Doamne, ai milă de mine.” Apoi… am simțit că cineva aproape de mine a scos un suspin foarte, foarte adânc. Apoi a vorbit. Și a început cu Isaia 1:2.

Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.

Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.“

Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…

Așa a început. Când a sfârșit acele cuvinte, s-a oprit. Nu eram sigur la început, dar am simțit că cineva plângea. Și apoi a început să vobească, spunând: „Îți voi spune despre poporul Meu, despre biserica Mea.” Și a început să vorbească despre Biserică. Și vorbea despre cum El a plătit prețul întreg, cum El a fost jertfa noastră de ispășire, cum a plătit totul și cum noi suntem eliberați, cum ar trebui să trăim o viață complet liberă, răscumpărată și împlinită. „Dar poporul Meu… poporul Meu s-a întors de la asta. Poporul Meu a ales să meargă înapoi și să trăiască din nou viețile lor omenești, prin efort omenesc, dorințe omenești, înțelepciune omenească și voință omenească.” Și a continuat să descrie lucrurile pe care noi le facem în Numele Lui, dar după căile noastre și prin eforturile noastre. Și a spus: „Slujitorii Mei, predicatorii Cuvântului și-au vândut sufletul pentru lucruri lumești, așa că ei vorbesc dintr-un duh lumesc și îi consolează pe oameni în pacatul lor, în loc să cheme pe poporul Meu înapoi la Mine. Ei le spun: ” Și mi-a spus: „Mulți dintre oamenii Mei nu cunosc bucuria iertării, fiindcă nu au fost conduși niciodată cu adevărat într-o pocăință adâncă și predare completă M
SMS
Nu a fost notat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază | dezapreciază
Nu a fost comentat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog | categoria Diverse >> Citește articolul Chemare la pocainta pt pocaiti | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~