Citește Biblia DCC Geneza capitolul 37

Setări Biblia

Iosif vândut de fraţii săi.

1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
Gen 17.8 ;Gen 23.4 ;Gen 28.4 ;Gen 36.7 ;Evr 11.9 ;
2. Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
1Sam 2.22-24 ;
3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă.
Gen 44.20 ;
4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
Gen 27.41 ;Gen 49.23 ;
5. Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.
6. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”
Gen 42.6-9 ;Gen 43.26 ;Gen 44.14 ;
8. Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9. Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”
Gen 46.29 ;
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”
Gen 27.29 ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 37 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCC Geneza capitolul 37 | FiiLumina
meniu prim
"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~