Citește Biblia DCC Geneza capitolul 6

Setări Biblia

Stricăciunea oamenilor.

1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete,
trimiteri 1SMS
2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
trimiteri 1SMS
3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
trimiteri 3SMS
4. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
SMS
5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
trimiteri 4SMS
6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
trimiteri 7SMS
7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
SMS

Noe.

8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
trimiteri 4SMS
9. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
trimiteri 6SMS
10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
trimiteri 1SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCC Geneza capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~