Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 3

Setări Biblia

Puterea lui David creşte; familia lui.

1. Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind.
2. Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel;
1Cron 3.1-4
Iată fiii lui David, care i s-au născut la Hebron: întâiul născut, Amnon, cu Ahinoam din Izreel; al doilea, Daniel, cu Abigail din Carmel; ;1Sam 25.43
David luase şi pe Ahinoam din Izreel, şi amândouă au fost nevestele lui. ;
3. al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului;
1Sam 27.8
David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului. ;2Sam 13.37
Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său. ;
4. al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei;
1Imp 1.5
Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. ;
5. şi al şaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceştia i s-au născut lui David la Hebron.

Abner pentru David.

6. În timpul războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, Abner a ţinut cu tărie la casa lui Saul.
7. Dar Saul avusese o ţiitoare, numită Riţpa, fata lui Aiia. Şi Iş-Boşet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”
2Sam 21.8-10
Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai; ;2Sam 16.21
Şi Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel, tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău, şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.” ;
8. Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iş-Boşet şi a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu şi ţin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoinţă faţă de casa tatălui tău, Saul, faţă de fraţii şi prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, şi astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta?
Deut 23.18
Să n-aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. ;1Sam 24.14
Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice. ;2Sam 9.8
El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” ;2Sam 16.9
Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” ;
9. Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David,
Rut 1.17
unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!” ;1Imp 19.2
Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.” ;1Sam 15.28
Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta şi o dă altuia mai bun decât tine. ;1Sam 16.1-12
Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” ;1Sam 28.17
Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David. ;1Cron 12.23
Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, care s-au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului: ;
10. când i-a spus că împărăţia va fi luată de la casa lui Saul şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba.”
Jud 20.1
Toţi copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa. ;2Sam 17.11
Sfatul meu este, dar, ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă. ;1Imp 4.25
Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~