Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 2

Setări Biblia

Învăţăturile date lui Solomon la moarte.

1. David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:
Gen 47.29 ;Deut 31.14 ;
2. „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!
Ios 23.14 ;Deut 17.19-20 ;
3. Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce
Deut 29.9 ;Ios 1.7 ;1Cron 22.12-13 ;
4. şi pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe care le-a rostit pentru mine: „Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.”
2Sam 7.25 ;Ps 132.12 ;2Imp 20.3 ;2Sam 7.12-13 ;1Imp 8.25 ;
5. Ştii ce mi-a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oştirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război şi a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc şi pe încălţămintea din picioare.
2Sam 3.39 ;2Sam 18.5-14 ;2Sam 19.5-7 ;2Sam 3.27 ;2Sam 20.10 ;
6. Fă după înţelepciunea ta, şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se coboare în pace în Locuinţa morţilor.
1Imp 2.9 ;Prov 20.26 ;
7. Să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai, galaaditul, şi ei să mănânce la masă cu tine; căci tot aşa s-au purtat şi ei cu mine, ieşindu-mi înainte, când fugeam de fratele tău Absalom.
2Sam 19.31-38 ;2Sam 9.7-10 ;2Sam 19.28 ;2Sam 17.27 ;
8. Iată că ai lângă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a coborât înaintea mea la Iordan, şi i-am jurat pe Domnul, zicând: „Nu te voi omorî cu sabia.”
2Sam 16.5 ;2Sam 19.18 ;2Sam 19.23 ;
9. Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i cobori perii albi însângeraţi în Locuinţa morţilor.”
Ex 20.7 ;Iov 9.28 ;Gen 42.38 ;Gen 44.31 ;
10. David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David.
1Imp 1.21 ;Fapt 2.29 ;Fapt 13.36 ;2Sam 5.7 ;

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 2 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~