Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 7

Setări Biblia

Zidirea casei lui Solomon.

1. Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot.
2. A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului, lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, şi pe stâlpi erau grinzi de cedru.
3. A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat.
4. Erau trei caturi, şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă.
5. Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii, şi la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă.
6. A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă.
7. A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii; şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan.
8. Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui faraon, pe care o luase de nevastă.
9. Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu ferăstrăul, înăuntru şi în afară; şi aceasta din temelii până la streaşină, şi afară până la curtea cea mare.
10. Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 7 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~