Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 14

Setări Biblia

Amaţia, împăratul lui Iuda.

1. În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
2. Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său, Ioas.
4. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
5. Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul.
6. Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea Legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
7. A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
8. Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem faţa!”
9. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
10. Ai bătut pe edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 14 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Imparati >> Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 14 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~