Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 18

Setări Biblia

Ezechia, împăratul lui Iuda.

1. În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda.
trimiteri 3
2. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
trimiteri 1
3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
4. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteile şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.
trimiteri 2
5. El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.
trimiteri 4
6. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
trimiteri 2
7. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus.
trimiteri 4
8. A bătut pe filisteni până la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază până la cetăţile întărite.
trimiteri 3

Luarea Samariei de Asirieni.

9. În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o.
trimiteri 1
10. După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria.
trimiteri 1

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 18 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Imparati >> Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~