Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 22

Setări Biblia

Iosia, împăratul lui Iuda.

1. Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia din Boţcat.
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
3. În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
4. „Suie-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
5. Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
6. anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor Casei.
7. Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”

Cartea legii găsită.

8. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
9. Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
10. Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.

Pagina 1 din 2
capitolul 22 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Imparati >> Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 22 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~