Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 31

Setări Biblia

Orânduiri cu privire la slujbe.

1. Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteile şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui.
2Imp 18.4 ;
2. Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţumire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberei Domnului.
1Cron 23.6 ;1Cron 24.1 ;1Cron 23.30-31 ;
3. Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în Legea Domnului.
Num 28 ;Num 29 ;
4. Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate Legea Domnului.
Num 18.8 ;Neem 13.10 ;Mal 2.7 ;
5. Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate.
Ex 22.29 ;Neem 13.12 ;
6. Totodată, copiii lui Israel şi Iuda care locuiau în cetăţile lui Iuda au dat zeciuiala din boi şi oi şi zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor şi au făcut mai multe grămezi.
Lev 27.30 ;Deut 14.28 ;
7. Au început să facă grămezile în luna a treia şi au isprăvit în luna a şaptea.
8. Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său, Israel.
9. Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe leviţi de grămezile acestea.
10. Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas.”
Mal 3.10 ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 31 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 31 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~