Citește Biblia DCC Neemia capitolul 10
21. Meşezabeel, Ţadoc, Iadua,
22. Pelatia, Hanan, Anaia,
23. Hosea, Hanania, Haşub,
24. Haloheş, Pilha, Şobec,
25. Rehum, Haşabna, Maaseia,
26. Ahia, Hanan, Anan,
27. Maluc, Harim, Baana.
28. Cealaltă parte a poporului, preoţii, leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere
Ezra 2.36-43 ;
Ezra 9.1 ;
Ezra 10.11-19 ;
Neem 13.3 ;
29. s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi legile Lui.
Deut 29.12-14 ;
Neem 5.12-13 ;
Ps 119.106 ;
2Imp 23.3 ;
2Cron 34.31 ;
30. Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
Ex 34.16 ;
Deut 7.3 ;
Ezra 9.12-14 ;
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~