Citește Biblia DCC Neemia capitolul 12

Setări Biblia
21. pentru Hilchia, Haşabia; pentru Iedaia, Netaneel.
22. Pe vremea lui Eliaşib, lui Ioiada, lui Iohanan şi lui Iadua, leviţii, capi de familii, şi preoţii au fost scrişi sub domnia lui Darius, persanul.
23. Fiii lui Levi, capi de familii, au fost scrişi în cartea Cronicilor până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliaşib.
24. Căpeteniile leviţilor, Haşabia, Şerebia şi Iosua, fiul lui Cadmiel, şi fraţii lor împreună cu ei, stând unii în faţa altora, erau însărcinaţi să mărească şi să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, omul lui Dumnezeu.
25. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Acub, uşieri, făceau de strajă la cămările de la porţi.
26. Ei trăiau pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi pe vremea lui Neemia, dregătorul, şi pe vremea preotului şi cărturarului Ezra.

Sfinţirea zidurilor.

27. La sfinţirea zidurilor Ierusalimului au chemat pe leviţi din toate locurile în care locuiau şi i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi cântări, în sunet de chimvale, lăute şi harpe.
28. Fiii cântăreţilor s-au strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,
29. din Bet-Ghilgal şi din ţinutul Ghebei, şi din Azmavet; căci cântăreţii îşi zidiseră sate împrejurul Ierusalimului.
30. Preoţii şi leviţii s-au curăţat şi au curăţat şi pe popor, porţile şi zidul.
|
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 12 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Neemia >> Citește Biblia DCC Neemia capitolul 12 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~