Citește Biblia DCC Neemia capitolul 12
2Imp 14.13Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.
Neem 8.16Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim.
Neem 3.6Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Neem 3.3Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Neem 3.1Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.
Neem 3.32Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.
Ier 32.2Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, şi prorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~