Citește Biblia DCC Iov capitolul 16

Setări Biblia
21. să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
Iov 31.35
Oh! de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu? ;Ecl 6.10
Ce este omul se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el. ;Isa 45.9
Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?”, şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”? ;Rom 9.20
Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”? ;
22. Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.
Ecl 12.5
te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; ;

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 16 din 42
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iov >> Citește Biblia DCC Iov capitolul 16 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~