Citește Biblia DCC Iov capitolul 18

Setări Biblia

A doua cuvântare a lui Bildad.

1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Când vei pune capăt acestor cuvântări? Vino-ţi în minte, şi apoi vom vorbi.
3. Pentru ce ne socoteşti atât de dobitoci? Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
Ps 73.22
eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. ;
4. Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, s-ajungă pustiu pământul şi să se strămute stâncile din locul lor?
Iov 13.14
Îmi voi lua carnea în dinţi şi îmi voi pune viaţa în joc. ;
5. Da, lumina celui rău se va stinge, şi flacăra din focul lui nu va mai străluci.
Prov 13.9
Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. – ;Prov 20.20
Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. – ;Prov 24.20
Căci cel ce face răul n-are niciun viitor, şi lumina celor răi se stinge. – ;
6. Se va întuneca lumina în cortul lui şi se va stinge candela deasupra lui.
Iov 21.17
Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui, ;Ps 18.28
Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu. ;
7. Paşii lui cei puternici se vor strâmta, şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
Iov 5.13
El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate: ;
8. Căci calcă cu picioarele pe laţ şi umblă prin ochiuri de reţea;
Iov 22.10
Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-odată. ;Ps 9.15
Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns. ;Ps 35.8
să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară! ;
9. este prins în cursă de călcâi, şi laţul pune stăpânire pe el;
Iov 5.5
Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi, care vin să-l ia chiar şi din spini, şi averile lui sunt înghiţite de oameni însetaţi. ;
10. capcana în care se prinde este ascunsă în pământ, şi prinzătoarea îi stă pe cărare.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 42
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iov >> Citește Biblia DCC Iov capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~