Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 101

Setări Biblia

Un psalm al lui David.

1. Voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cânta.
Ps 89.1
Voi cânta totdeauna îndurările Domnului, voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. ;
2. Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.
1Sam 18.14
izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el. ;1Imp 9.4
Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău, David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, ;1Imp 11.4
Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David. ;
3. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine.
Ps 97.10
Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi. ;Ios 23.6
Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga. ;1Sam 12.20-21
Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. ;Ps 40.4
Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi! ;Ps 125.5
Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel! ;
4. Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.
Mat 7.23
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” ;2Tim 2.19
Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” ;
5. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.
Ps 18.27
Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe. ;Prov 6.17
ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, ;
6. Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.
7. Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
8. În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea.
Ps 75.10
Şi voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa. ;Ier 21.12
casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre! ;Ps 48.2-8
Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. ;
Pagina 1 din 1
capitolul 101 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 101 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~