Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 127

Setări Biblia

O cântare a treptelor.

1. Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
Ps 121.3-5
Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita. ;
2. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
Gen 3.17-19
Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; ;
3. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
Gen 33.5
Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” ;Gen 48.4
El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.” ;Ios 24.3-4
Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am dat pe Isaac. ;Deut 28.4
Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. ;
4. Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
5. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.
Iov 5.4
Fiii lui n-au noroc, sunt călcaţi în picioare la poartă, şi nimeni nu-i scapă! ;Prov 27.11
Fiule, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte. – ;
Pagina 1 din 1
capitolul 127 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 127 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~