Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 30

Setări Biblia

Un psalm.

1. Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
Ps 28.9
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântă moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci. ;Ps 25.2
În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine! ;Ps 35.19-24
Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei! ;SMS
2. Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.
Ps 6.2
Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. ;Ps 103.3
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; ;SMS
3. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
Ps 86.13
Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine, şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor. ;Ps 28.1
Doamne, către Tine strig, Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se coboară în groapă. ;SMS
4. Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!
1Cron 16.4
A dat leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude şi să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel. ;Ps 97.12
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui! ;SMS
5. Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.
Ps 103.9
El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie. ;Isa 26.20
Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! – ;Isa 54.7-8
Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. ;2Cor 4.17
Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. ;Ps 63.3
Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. ;Ps 126.5
Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. ;SMS
6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
Iov 29.18
Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul. ;SMS
7. Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare… dar Ţi-ai ascuns faţa, şi m-am tulburat.
Ps 104.29
Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. ;SMS
8. Doamne, eu am strigat către Tine şi m-am rugat Domnului, zicând:
SMS
9. „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă cobori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?
Ps 6.5
Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor? ;Ps 88.11
Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc? ;Ps 115.17
Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii, ;Ps 118.17
Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. ;Isa 38.18
Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. ;SMS
10. Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 30 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 30 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~