Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 36
Către mai marele cântăreţilor.
1. Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”
trimiteri 1SMS 2. Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
trimiteri 3SMS 3. Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.
trimiteri 2SMS 4. În aşternutul lui se gândeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.
trimiteri 3SMS 5. Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori.
trimiteri 2SMS 6. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!
trimiteri 6SMS 7. Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.
trimiteri 4SMS 8. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.
trimiteri 4SMS 9. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
trimiteri 3SMS 10. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!
trimiteri 4SMS meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~