Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 40

Setări Biblia
11. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi întotdeauna.
Ps 43.3
Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! ;Ps 57.3
El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia. ;Ps 61.7
În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra lui! ;
12. Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se înmoaie inima.
Ps 38.4
Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. ;Ps 73.26
Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. ;
13. Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.
Ps 70.1
Grăbeşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Grăbeşte de-mi ajută, Doamne! ;
14. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine cei ce-mi doresc pierzarea!
Ps 35.4-26
Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gândesc pieirea! ;Ps 70.2-3
Să rămână de ruşine şi înfruntaţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi doresc pieirea! ;Ps 71.13
Să rămână de ruşine şi nimiciţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să fie acoperiţi de ruşine şi de ocară cei ce-mi caută pierzarea! ;
15. Să rămână înlemniţi de ruşinea lor cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”
Ps 70.3
Să se întoarcă înapoi de ruşine cei ce zic: „Aha! Aha!” ;Ps 73.19
Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. ;
16. Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie Domnul!”
Ps 70.4
Toţi cei ce Te caută să se înveselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică neîncetat: „Preamărit să fie Dumnezeu!” ;Ps 35.27
Să se bucure şi să se înveselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea, şi să zică neîncetat: „Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!” ;
17. Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!
Ps 70.5
Eu sunt sărac şi lipsit: grăbeşte să-mi ajuţi, Dumnezeule. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi! ;1Pet 5.7
Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. ;

Pagina 2 din 2
capitolul 40 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 40 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~