Ex 19.16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.
Deut 5.5 Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis:
1Imp 8.12 Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
meniu prim "În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora." ~ Anonim ~