Citește Biblia DCC Exodul capitolul 29

Setări Biblia
21. Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele lor, în slujba Domnului.
22. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi, cu grăsimea care-i acoperă, şi spata dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului;
23. din coş să iei din azimele, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă.
24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor lui, şi să le legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
25. Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
26. Să iei şi pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
27. Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare.
28. Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o lege veşnică, pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
29. Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi închinaţi în slujbă.
30. Vor fi purtate timp de şapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaş.
|
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 29 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Exodul >> Citește Biblia DCC Exodul capitolul 29 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~