Citește Biblia DCC Exodul capitolul 32

Setări Biblia

Viţelul de aur.

1. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
Ex 24.18
Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. ;Deut 9.9
Când m-am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă; ;Fapt 7.40
şi au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” ;Ex 13.21
Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. ;
2. Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.”
Jud 8.24-27
Ghedeon le-a zis: „Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.” – Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau ismaeliţi. – ;
3. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron.
4. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
Ex 20.23
Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei. ;Deut 9.16
M-am uitat şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul. ;Jud 17.3-4
El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; şi mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi.” ;1Imp 12.28
După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” ;Neem 9.18
nici chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. ;Ps 106.19
Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat ;Isa 46.6
Ei varsă aurul din pungă şi cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele şi se închină şi îngenunchează înaintea lui. ;Fapt 7.41
Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor. ;Rom 1.23
şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. ;
5. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”
Lev 23.2-4.21-37
„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: ;2Imp 10.29
dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit viţeii de aur din Betel şi Dan. ;2Cron 30.5
au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris. ;
6. A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.
1Cor 10.7
Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” ;

Mânia lui Dumnezeu.

7. Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.
Ex 32.1
Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” ;Ex 33.1
Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” ;Deut 9.12
Domnul mi-a zis atunci: „Scoală-te şi coboară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curând de la calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat.” ;Dan 9.24
Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. ;Gen 6.11-12
Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. ;Deut 4.16
ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, ;Deut 32.5
Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! ;Jud 2.19
Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire. ;Osea 9.9
S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele. ;
8. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”
Ex 20.3-4.23
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. ;Deut 9.16
M-am uitat şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul. ;1Imp 12.28
După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” ;
9. Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat.
Ex 38.3-5
A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenuşă, lopeţile, lighenele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă. ;Ex 34.9
El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!” ;Deut 9.6-13
Să ştii, dar, că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul Dumnezeul tău acea ţară bună ca s-o stăpâneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţânat. ;Deut 31.27
Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea! ;2Cron 30.8
Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi. ;Isa 48.4
Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier şi că ai o frunte de aramă, ;Fapt 7.51
…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. ;
10. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
Deut 9.14-19
Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.” ;Ex 22.24
mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani. ;Num 14.12
De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.” ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 32 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Exodul >> Citește Biblia DCC Exodul capitolul 32 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~