34. I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui, cât şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan.
Ex 31.6Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: ;
35. I-a umplut cu pricepere ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri.
Ex 35.31L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări. ;
Ex 31.3-6L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, ;
1Imp 7.14fiul unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările. ;
2Cron 2.14fiul unei femei dintre fetele lui Dan şi al unui tată tirian. El este meşter pentru lucrările în aur, în argint, în aramă şi în fier, în piatră şi în lemn, în materii vopsite în purpură şi în albastru, în materii de vison şi cârmâz, şi pentru orice fel de săpături şi lucruri meşteşugite care i se dau de făcut. El va lucra cu oamenii tăi iscusiţi şi cu oamenii iscusiţi ai domnului meu David, tatăl tău. ;
Isa 28.26Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături. ;