1. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Ecl 1.12
Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. ;Ecl 7.27
Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul ca să le pătrund rostul; ;Ecl 12.8-10
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune. ;

2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ps 39.5-6
Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire) ;Ps 62.9
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare. ;Ps 144.4
Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece. ;Ecl 12.8
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune. ;Rom 8.20
Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, ;

3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Ecl 2.22
Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare? ;Ecl 3.9
Ce folos are cel ce munceşte din truda lui? ;

4. Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
Ps 104.5
Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. ;Ps 119.90
Credincioşia Ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, şi el rămâne tare. ;

5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ps 19.5-6
Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: ;

6. Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.
Ioan 3.8
Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” ;

7. Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
Iov 38.10
când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; ;Ps 104.8-9
suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu. ;

8. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Prov 27.20
După cum Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. – ;

9. Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Ecl 3.15
Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. ;

10. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

capitolul 1 din 12 Capitolul 2»

Sari la capitolul:

Distribuie pe: | | | |