Citește Biblia DCC Eclesiastul capitolul 2

Setări Biblia
1. Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
Luc 12.19
şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” ;Isa 50.11
Iar voi toţi care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri. ;
2. Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”
Prov 14.13
De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. – ;Ecl 7.6
Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune. ;
3. Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
Ecl 1.17
Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. ;
4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii,
5. mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
7. Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
1Imp 9.28
S-au dus la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus împăratului Solomon. ;1Imp 10.10
Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. ;
9. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
Ecl 1.16
Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. ;
10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
Ecl 3.22
Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el? ;Ecl 5.18
Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. ;Ecl 9.9
Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia DCC Eclesiastul capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~