Citește Biblia DCC Isaia capitolul 24

Setări Biblia

Iuda pustiit.

1. Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
2. cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator.
3. Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.
4. Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,
5. căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!
6. De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
7. Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină.
8. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.
9. Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
10. Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 24 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCC Isaia capitolul 24 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~