Citește Biblia DCC Isaia capitolul 3

Setări Biblia
1. Domnul Dumnezeul oştirilor va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă,
2. pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc, pe ghicitor şi pe bătrân,
3. pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.
4. „Le voi da băieţi drept căpetenii – zice Domnul – şi nişte copii vor stăpâni peste ei.
5. Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.”
6. Vor merge până acolo încât unul va apuca pe fratele său, în casa părintească, şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile acestea sub mâna ta!”
7. Dar în aceeaşi zi el va răspunde: „Nu pot să fiu doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu mă puneţi căpetenie peste popor.”
8. Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului, înfruntând privirile Lui măreţe.
9. Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!
10. „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCC Isaia capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~