Citește Biblia DCC Isaia capitolul 32

Setări Biblia
11. Îngroziţi-vă, voi, cele fără grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Dezbrăcaţi-vă, dezgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale!
12. Bateţi-vă pieptul, aducându-vă aminte de frumuseţea câmpiilor şi de rodnicia viilor. –
13. Pe pământul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele.
Isa 34.13
În casele lui împărăteşti vor creşte spinii, în cetăţuile lui, mărăcini şi urzici. Acolo va fi locuinţa şacalilor şi vizuina struţilor. ;Osea 9.6
Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor şi vor creşte spini în corturile lor. ;Isa 22.2
cetate gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă? Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptând. ;
14. Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte,
Isa 27.10
Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustiul. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi-i mănâncă ramurile. ;
15. până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustiul se va preface în pământ, şi pometul va fi privit ca o pădure.
Ps 104.30
Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului. ;Ioel 2.28
După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. ;Isa 29.17
Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure! ;Isa 35.2
se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. ;
16. Atunci nepărtinirea va locui în pustiu, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomet.
17. Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.
Iac 3.18
Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace. ;
18. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.
19. Dar pădurea va fi prăbuşită sub grindină, şi cetatea, plecată adânc.
Isa 30.30
Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină. ;Zah 11.2
Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos! ;
20. Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului!
Isa 30.24
Boii şi măgarii care ară pământul vor mânca un nutreţ sărat, vânturat cu lopata şi cu ciurul. ;

Pagina 2 din 2
capitolul 32 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCC Isaia capitolul 32 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~