Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 1

Setări Biblia
1. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.
Ios 21.18 ;1Cron 6.60 ;Ier 32.7-9 ;
2. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,
3. şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
Ier 25.3 ;Ier 39.2 ;Ier 52.12-15 ;2Imp 25.8 ;
4. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
5. „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”
Isa 49.1-5 ;Ex 33.12-17 ;Luc 1.15-41 ;Gal 1.15-16 ;
6. Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
7. Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
Num 22.20-38 ;Mat 28.20 ;
8. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”
Ezec 2.6 ;Ezec 3.9 ;Ier 1.17 ;Ex 3.12 ;Deut 31.6-8 ;Ios 1.5 ;Ier 15.20 ;Fapt 26.17 ;Evr 13.6 ;
9. Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
Isa 6.7 ;Isa 51.16 ;Ier 5.14 ;
10. Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”
1Imp 19.17 ;Ier 18.7 ;2Cor 10.4-5 ;

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~