Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 13
Ios 7.19Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”
Isa 5.30În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.
Isa 8.22fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întuneric beznă.
Amos 8.9În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare.
Isa 59.9De aceea, hotărârea de izbăvire este departe de noi, şi mântuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul; lucirea, şi umblăm în negură!
Ps 44.19ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~