Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 21

Setări Biblia

Prorocie despre luarea Ierusalimului.

1. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când i-a trimis împăratul Zedechia pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca să-i zică:
Ier 38.1 ;2Imp 25.18 ;Ier 29.25 ;Ier 37.3 ;
2. „Întreabă pe Domnul pentru noi; căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, este în război cu noi! Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca să-l depărteze de la noi.”
Ier 37.3-7 ;
3. Ieremia le-a răspuns: „Să spuneţi lui Zedechia:
4. „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre şi cu care vă luptaţi în afară de ziduri împotriva împăratului Babilonului şi împotriva haldeilor care vă împresoară şi le voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.
Isa 13.4 ;
5. Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare.
Ex 6.6 ;
6. Voi lovi pe locuitorii cetăţii acesteia, atât oameni, cât şi dobitoace, şi vor muri de o ciumă grozavă.
7. După aceea – zice Domnul – voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor şi pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa; şi Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu va avea nicio milă de ei şi nu se va îndura de ei.”
Ier 37.17 ;Ier 39.5 ;Ier 52.9 ;Deut 28.50 ;2Cron 36.17 ;
8. Iar poporului acestuia să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.
9. Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi să se ducă la haldeii care vă împresoară va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.
Ier 38.2-18 ;Ier 39.18 ;Ier 45.5 ;
10. Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetăţii acesteia ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.”
Lev 17.10 ;Ier 44.11 ;Amos 9.4 ;Ier 38.3 ;Ier 34.2-22 ;Ier 37.10 ;Ier 38.18-23 ;Ier 52.13 ;

Pagina 1 din 2
capitolul 21 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~