Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 7

Setări Biblia

Mustrări şi ameninţări.

1. Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:
Ier 26.2
Aşa vorbeşte Domnul: „Stai în curtea Casei Domnului şi spune acelora care vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului toate cuvintele pe care-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvânt din ele. ;
2. „Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: „Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!
3. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.
Ier 18.11
De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!” ;Ier 26.13
Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră! ;
4. Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”
Mic 3.11
Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!” ;
5. Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,
Ier 22.3
Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta! ;
6. dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
Deut 6.14-15
Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru; ;Deut 8.19
Dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât azi că veţi pieri. ;Deut 11.28
blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi. ;Ier 13.10
Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta care nu mai este bun de nimic! ;
7. numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.
Deut 4.40
Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie.” ;Ier 3.18
În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri. ;
8. Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare care nu slujesc la nimic.
Ier 7.4
Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” ;Ier 5.31
Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?” ;Ier 14.13-14
Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că prorocii lor le zic: „Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.” ;
9. Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!…
1Imp 18.21
Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic. ;Osea 4.1-2
„Ascultaţi cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. ;Tef 1.5
pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor, Malcam, ;Ex 20.3
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. ;Ier 7.6
dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, ;
10. Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!”… ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni!
Ezec 23.39
Căci după ce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s-au dus şi în Locaşul Meu cel Sfânt ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea. ;Ier 7.11-30
Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul! ;Ier 32.34
Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o. ;Ier 32.34
Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o. ;Ier 34.15
Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 7 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~