Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 1

Setări Biblia

Chemarea lui Ezechiel.

1. În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.
Ezec 1.3
cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el. ;Ezec 3.15-23
Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile. ;Ezec 10.15-22
Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar. ;Ezec 43.3
Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ. ;Mat 3.16
De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. ;Fapt 7.56
şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” ;Fapt 10.11
A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. ;Apoc 19.11
Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. ;Ezec 8.3
El a întins ceva ca o mână şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii de la curtea dinăuntru, care caută spre miazănoapte, unde era locul idolului geloziei care stârnea gelozia Domnului. ;
2. În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin –
2Imp 24.12
Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului, cu mama sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui. ;
3. cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.
1Imp 18.46
Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel. ;2Imp 3.15
Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.” Şi pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei. ;Ezec 3.14-22
Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine. ;Ezec 8.1
În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe când şedeam în casă, şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine. ;Ezec 40.1
În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea a venit mâna Domnului peste mine şi m-a strămutat în ţara lui Israel. ;
4. M-am uitat şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
Ier 1.14
Şi Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării. ;Ier 4.6
Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.” ;Ier 6.1
„Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd. ;Ier 23.19
Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi! ;Ier 25.32
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului. ;
5. Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.
Apoc 4.6
În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. ;Ezec 10.8
La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor. ;Ezec 1.10
Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. ;Ezec 10.14-21
Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintâi era o faţă de heruvim; faţa celui de-al doilea, o faţă de om; a celui de-al treilea, o faţă de leu; şi a celui de-al patrulea, o faţă de vultur. ;
6. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi.
7. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită.
Dan 10.6
Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. ;Apoc 1.15
picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. ;
8. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.
Ezec 10.8-21
La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor. ;
9. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.
Ezec 1.11
Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. ;Ezec 1.12
Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte. ;Ezec 10.11
Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor şi nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor. ;
10. Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur.
Apoc 4.7
Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. ;Num 2.10
La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, ;Num 2.3
La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab, ;Num 2.18
La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud, ;Num 2.25
La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai, ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~