Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 32

Setări Biblia
1. În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra lui faraon, împăratul Egiptului, şi spune-i: „Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai apele cu picioarele tale şi le întărâtai valurile.
Ezec 27.2
„Şi tu, fiul omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului! ;Ezec 32.16
Acesta este cântecul de jale pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului şi asupra întregii lui mulţimi îl vor cânta, zice Domnul Dumnezeu.” ;Ezec 19.3-6
A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuţ, a învăţat să sfâşie prada; şi a mâncat oameni. ;Ezec 38.13
Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?” ;Ezec 29.3
Vorbeşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare care te culci în mijlocul râurilor tale şi zici: „Râul meu, Nilul, este al meu, eu l-am făcut!” ;Ezec 34.18
Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunii voastre? Că beţi o apă limpede, de mai tulburaţi şi pe cealaltă cu picioarele? ;
3. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulţimi de popoare, şi te vor trage în laţul Meu.
Ezec 12.13
Îmi voi întinde mreaja peste el şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara haldeilor; dar nu-i va vedea şi va muri acolo. ;Ezec 17.20
Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine. ;Osea 7.12
Dar ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde laţul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; şi-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor. ;
4. Te voi arunca pe uscat şi te voi întinde pe câmpie, ca toate păsările cerului să şadă pe tine; şi voi sătura fiarele întregului pământ cu tine.
Ezec 29.5
Te voi arunca în pustiu, pe tine şi pe toţi peştii din râurile tale. Vei cădea pe faţa ogoarelor, nu vei fi ridicat, nici îngropat; ci te voi da de mâncare fiarelor pământului şi păsărilor cerului. ;Ezec 31.13
Pe sfărâmăturile lui au venit şi s-au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele câmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui, ;
5. Îţi voi azvârli carnea pe munţi şi voi umple văile cu sfărâmăturile tale.
Ezec 31.12
Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate puhoaiele ţării; şi toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui şi l-au părăsit. ;
6. Ţara în care înoţi o voi uda cu sângele tău până la munţi, şi se vor umple puhoaiele de tine.
7. Când te voi stinge, voi acoperi cerurile şi le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, şi luna nu-şi va mai da lumina ei.
Isa 13.10
Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. ;Ioel 2.31
soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. ;Ioel 3.15
Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea. ;Amos 8.9
În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare. ;Mat 24.29
Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” ;Apoc 6.12-13
Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, ;
8. Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor şi voi răspândi întunericul peste ţara ta, zice Domnul Dumnezeu.
9. Voi mâhni şi inima multor popoare, când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în ţările pe care nu le cunoşteai.
10. Voi face să se îngrozească multe popoare de tine, şi împăraţilor lor li se va face părul măciucă din pricina ta, când Îmi voi învârti sabia înaintea lor; vor tremura în orice clipă fiecare pentru viaţa lui, în ziua căderii tale.”
Ezec 27.35
Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vâlvoi de groază şi le tremură faţa! ;Ezec 26.16
Toţi voievozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, îşi scot mantalele şi îşi leapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă şi stau pe pământ, întruna tremură de groază şi stau înmărmuriţi din pricina ta. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 32 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 32 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~