Citește Biblia DCC Osea capitolul 7

Setări Biblia
1. Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleşug. Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte afară.
2. Şi nu se gândesc în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi şi înconjoară şi stau înaintea Mea!
3. Ei înveselesc pe împărat cu răutatea lor şi pe căpetenii cu minciunile lor.
4. Toţi sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar: şi brutarul încetează să mai aţâţe focul, de când a frământat plămădeala până s-a ridicat.
5. În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii.
6. Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins.
7. Toţi ard ca un cuptor şi îşi mănâncă judecătorii; toţi împăraţii lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.
8. Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
9. Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama.
10. Măcar că mândria lui Israel mărturiseşte împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor şi tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!

Pagina 1 din 2
capitolul 7 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Osea >> Citește Biblia DCC Osea capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~