Citește Biblia DCC Mica capitolul 7

Setări Biblia
1. Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
Isa 17.6
vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.” ;Isa 24.13
Da, în ţară, în mijlocul popoarelor este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinilor rămaşi după culesul viei. ;Isa 28.4
şi floarea veştejită, care este strălucirea podoabei ei pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care, abia o iei în mână, şi îndată o şi înghiţi. ;Osea 9.10
„Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau. ;
2. S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
Ps 12.1
Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor. ;Ps 14.1-3
Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. ;Isa 57.1
Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit. ;Hab 1.15
El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se înveseleşte. ;
3. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
Osea 4.18
Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine! ;Isa 1.23
Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei. ;Mica 3.11
Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!” ;
4. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
2Sam 23.6-7
Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci şi nu-i iei cu mâna; ;Ezec 2.6
Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. ;Isa 55.13
În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor.” ;
5. Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe!
Ier 9.4
Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă în niciunul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele şi orice prieten umblă cu bârfe. ;
6. Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora, împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui! –
Ezec 22.7
În tine, tatăl şi mama sunt dispreţuiţi, străinul este chinuit, orfanul şi văduva sunt asupriţi. ;Mat 10.21-36
Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. ;Luc 12.53
Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei.” ;Luc 21.16
Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. ;2Tim 3.2-3
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, ;
7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta.
Isa 8.17
Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. ;
8. Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!
Prov 24.17
Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău şi să nu ţi se înveselească inima când se poticneşte el, ;Pl
Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului care locuieşti în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli! ;Ps 37.24
dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. ;Prov 24.16
Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire. ;Ps 27.1
Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? ;
9. Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
Pl
De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! ;Ps 37.6
El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază. ;
10. Când va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.
Ps 35.26
Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se ridică împotriva mea! ;Ps 42.3-10
Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?” ;Ps 79.10
Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi! ;Ps 115.2
Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” ;Ioel 2.17
Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?” ;Mica 4.11
Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta şi zic: „Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-se dorinţa faţă de Sion!” ;2Sam 22.43
Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe. ;Zah 10.5
Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 7 din 7
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Mica >> Citește Biblia DCC Mica capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~