Citește Biblia DCC Tefania capitolul 3
Ier 23.11„Prorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.
Ier 23.32Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.
PlProrocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
Osea 9.7Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
Ezec 22.26Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~