Citește Biblia DCC Hagai capitolul 2
Dan 2.44Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.
Mat 24.7Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Mic 5.10„În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvârşire caii din mijlocul tău şi-ţi voi sfărâma carele;
Zah 4.6Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!
Zah 9.10Voi nimici carele de război din Efraim şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea şi va stăpâni de la o mare la cealaltă şi de la Râu până la marginile pământului.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~