Citește Biblia DCC Numeri capitolul 21

Setări Biblia

Israeliţii în luptă cu Cananiţii.

1. Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
Num 33.40 ;Jud 1.16 ;
2. Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.”
Gen 28.20 ;Jud 11.30 ;
3. Domnul a auzit glasul lui Israel şi a dat pe canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma.

Şerpii înfocaţi.

4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum
Num 20.22 ;Num 33.41 ;Jud 11.18 ;
5. şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
Ps 78.19 ;Ex 16.3 ;Ex 17.3 ;Num 11.6 ;
6. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
1Cor 10.9 ;Deut 8.15 ;
7. Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
Ps 78.34 ;Num 21.5 ;Ex 8.8-28 ;1Sam 12.19 ;1Imp 13.6 ;Fapt 8.24 ;
8. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”
9. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
2Imp 18.4 ;Ioan 3.14-15 ;

Alte călătorii ale Israeliţilor.

10. Copiii lui Israel au plecat şi au tăbărât la Obot.
Num 33.43 ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Numeri >> Citește Biblia DCC Numeri capitolul 21 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~