Citește Biblia DCC Numeri capitolul 3

Setări Biblia
31. În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele Sfântului Locaş, cu care îşi făceau slujba, perdeaua dinăuntru şi tot ce ţine de ea.
trimiteri 7SMS
32. Căpetenia căpeteniilor leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul Locaş.
SMS
33. Din Merari se coboară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile merariţilor.
SMS
34. Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase mii două sute.
SMS
35. Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a Cortului.
trimiteri 1SMS
36. În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scândurile Cortului, drugii, stâlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele;
trimiteri 1SMS
37. apoi stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor.
SMS
38. Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea Cortului, la răsărit, înaintea Cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
SMS
39. Toţi leviţii a căror numărătoare au făcut-o Moise şi Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.
trimiteri 1SMS

Răscumpărarea întâilor născuţi.

40. Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi numără-i după numele lor.
trimiteri 1SMS
|
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 3 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Numeri >> Citește Biblia DCC Numeri capitolul 3 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~