Citește Biblia DCC Matei capitolul 3

Setări Biblia

Propovăduirea lui Ioan Botezătorul.

1. În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii.
Marc 1.4-15
a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. ;Luc 3.2-3
şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa – cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. ;Ioan 1.28
Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. ;Ios 14.10
Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. ;
2. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Dan 2.44
Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic. ;Mat 4.17
De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” ;Mat 10.7
Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” ;
3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”
Isa 40.3
Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! ;Marc 1.3
glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”, ;Luc 3.4
după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. ;Ioan 1.23
„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.” ;Luc 1.76
Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui ;
4. Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Marc 1.6
Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. ;2Imp 1.8
Ei au răspuns: „Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.” Şi Ahazia a zis: „Este Ilie, tişbitul.” ;Zah 13.4
În ziua aceea, prorocii se vor ruşina fiecare de vedeniile lor, când vor proroci, şi nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să mintă pe oameni. ;Lev 11.22
Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta Solam, lăcusta Hargol şi lăcusta Hagab, după soiurile lor. ;1Sam 14.25-26
Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pământului. ;
5. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;
Marc 1.5
Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. ;Luc 3.7
Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? ;
6. şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
Fapt 19.4-18
Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” ;
7. Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Mat 12.34
Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. ;Mat 23.33
Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? ;Luc 3.7-9
Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? ;Rom 5.9
Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. ;1Tes 1.10
şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare. ;
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Ioan 8.33-39
Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” ;Fapt 13.26
Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. ;Rom 4.1-16
Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? ;
10. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.
Mat 7.19
Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. ;Luc 13.7-9
Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” ;Ioa 15.6
Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 3 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Matei >> Citește Biblia DCC Matei capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~