Citește Biblia DCC Marcu capitolul 3

Setări Biblia

Omul cu mâna uscată.

1. Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.
Mat 12.9
Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă. ;Luc 6.6
În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. ;
2. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
3. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!”
4. Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
5. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
6. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.
Mat 12.14
Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus. ;Mat 22.16
Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. ;

Isus vindecă pe bolnavi.

7. Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileea; şi o mare mulţime de oameni din Iudeea,
Luc 6.17
S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. ;
8. din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.
9. Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
10. Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Marcu >> Citește Biblia DCC Marcu capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~