Citește Biblia DCC Luca capitolul 3

Setări Biblia

Propovăduirea lui Ioan Botezătorul.

1. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei,
2. şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa – cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.
Ioan 11.49-51
Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; ;Ioan 18.13
L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. ;Fapt 4.6
cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. ;
3. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
Mat 3.1
În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. ;Marc 1.4
a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. ;Luca 1.77
şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; ;
4. după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
Isa 40.3
Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! ;Mat 3.3
Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” ;Marc 1.3
glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”, ;Ioan 1.23
„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.” ;
5. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
6. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.”
Ps 98.2
Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor. ;Isa 52.10
Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. – ;Luca 2.10
Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: ;
7. Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Mat 3.7
Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? ;
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
9. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.”
Mat 7.19
Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. ;
10. Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
Fapt 2.37
După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Luca >> Citește Biblia DCC Luca capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~