Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 14
Fapt 10.26Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
Iac 5.17Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
Apoc 19.10Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)”
1Sam 12.21Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.
1Imp 16.13din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în care târâseră şi pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
Ier 14.22Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri! –
Amos 2.4Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului şi n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duşi în rătăcire de idolii cei mincinoşi după care au umblat şi părinţii lor;
1Cor 8.4Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.
1Tes 1.9Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
Gen 1.1La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~