Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 27

Setări Biblia
11. Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
SMS
12. Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
SMS
13. Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
SMS
14. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
SMS
15. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
SMS
16. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
SMS
17. După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
SMS
18. Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
SMS
19. şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
Iona 1.5
Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus. ;SMS
20. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
SMS
|
Pagina 2 din 5
Sari la pagina:
capitolul 27 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 27 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~