Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 28

Setări Biblia

Trei luni în insula Malta.

1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
trimiteri 1
2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
trimiteri 3
3. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.
4. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
5. Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.
6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.
trimiteri 3

Vindecarea tatălui lui Publius.

7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
trimiteri 7
9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.
10. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.
trimiteri 2

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 28 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 28 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~