Citește Biblia DCC Romani capitolul 9
11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –
trimiteri 2
SMS 12. s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,
trimiteri 1
SMS 13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
trimiteri 6
SMS Dumnezeu se îndură de cine-l place.
14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
trimiteri 5
SMS 15. Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
trimiteri 1
SMS 16. Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
SMS 17. Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”
trimiteri 2
SMS 18. Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.
SMS 19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
trimiteri 4
SMS 20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?
trimiteri 3
SMS
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~