Citește Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 3
Fapt 15.4Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
2Cor 6.1Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.
Efes 2.20fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
Col 2.7fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
Evr 3.3-4Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. –
1Pet 2.5Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~